Numărătoarea inversă pentru Traian Băsescu! Fostul președinte are mai puțin de 24 de ore să elibereze vila de protocol

Mai precis, Regia Autonomă Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat (RAAPPS) a subliniat că termenul de eliberare a imobilului, transmis lui Traian Basescu prin notificarea nr. 1.145, expiră în 5 zile de la data luării la cunoștință de către acesta, respectiv în data de 01.06.2022.

„În situația în care imobilul nu va fi eliberat și predat, după expirarea termenului sus menționat, Regia Autonomă Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat (R.A.-A.P.P.S.) va formula acțiune în evacuare la instanța competentă, conform dispozitiilor legale. Subliniem faptul că R.A.-A.P.P.S. efectuează toate demersurile prevăzute de lege în vederea obținerii titlului executoriu pentru eliberarea de către fostul Președinte al României, Dl. Traian Băsescu, a reședintei oficiale, asigurându-se totodată că sunt respectate toate dispozițiile legale în materie, precum și drepturile fundamentale și constituționale, respectiv dreptul la viața intima, familială și privată, drepturi garantate de Constituție oricărui cetățean al României”, a transmis RAAPPS.

Amintim că fostul preşedinte al României a pierdut dreptul de a folosi locuinţa de protocol, după ce instanţa supremă a decis că Traian Băsescu a fost colaborator al Securităţii. Ulterior, acesta a anunţat că îşi cumpără un apartament în Bucureşti pentru a elibera vila.

Reacția lui Traian Băsescu

Anterior, fostul președinte le explica jurnaliștilor de ce nu a părăsit încă vila din Primăverii.

„Când o să fie locuibil apartamentul pe care l-am cumpărat (se va muta – n.red.). N-am terminat de semnat contractele pentru energie electrică, pentru apă, pentru gaze. În al doilea rând, am comandat mobilă, o bibliotecă, trebuie să pun şi cărţile undeva. (…) Nu ştiu când va fi gata, eu sper să fie o plecare civilizată.

Chiar dacă oamenii politici din România s-au arătat atât de laşi, au ţinut să facă legi pentru mine, după ce n-am mai avut putere politică la interior. Cât timp s-au înfruntat cu mine, n-au fost în stare de nimic. După ce n-am mai fost activ în politică, şi-au arătat ‘vitejia’… Bravi bărbaţi ai ţării mele!”, a spus anterior Traian Băsescu.

„Este strâns aproape tot”, a mai răspuns fostul preşedinte, întrebat de jurnalişti dacă şi-a strâns toate lucrurile din vilă.