Președintele Klaus Iohannis poate respinge propunerea ministrului Justiției Tudorel Toader de revocare a procurorului general Augustin Lazăr doar pe motive de nelegalitate, nu și de oportunitate, potrivit deciziei CCR în cazul Kovesi, au explicat juriștii consultați de G4media. Cu alte cuvinte, șeful statului trebuie să verifice, precum un notar, dacă ministrul a respectat procedura, dar nu poate respinge pe fond propunerea.

1. procedura urmată de Toader Tudorel este în primul rând o ciudățenie juridică: deși invocă motive de anulare a numirii pentru vicii la dosarul de candidatură a lui Augustin Lazar, el totuși cere revocare, cele două instituții juridice fiind total diferite.

2. În al doilea rând, procedura urmată de Toader este inventată: nu există nicio normă care să arate pașii ce trebuie urmați, actele ce trebuie verificate, perioada de investigat.
3. CCR a decis acum mulți ani că procedura de revocare e similară unei sancțiuni pentru magistrat, prin urmare trebuie să ofere dreptul la apărare; or, Augustin Lazar nu a fost invitat de Tudorel Toader să își prezinte punctul de vedere pe fiecare capăt de învinuire, mai înainte de a se cere revocarea”, a explicat și judecătorul Cristi Danileț.
În plus, Comisia de la Veneția, Comisia Europeană și GRECO au recomandat României să țină cont de avizul CSM în procedura de numire sau revocare a procurorilor șefi. Prin urmare, este esențial avizul pe care secția pentru procurori a CSM îl va da propunerii ministrului de revocare a procurorului general.

SURSA: g4media.ro