Lovitură uriașă pentru Bitcoin. S-a întâmplat în doar o zi. Milioane de oameni sunt afectați, după ce cea mai cunoscută criptomonedă a pierdut masiv din valoare. Bitcoin a ajuns la cel mai redus nivel atins de la sfârşitul lunii septembrie 2021, iar scăderea este direct legată de criza din Kazahstan.
Cutremur puternic pentru cei care dețin Bitcoin. Cunoscuta monedă virtuală a scăzut vineri cu până la 5%. Este acum la cel mai redus nivel atins de la sfârşitul lunii septembrie pe fondul evoluţiei negative a criptomonedelor, determinată de îngrijorările legate de înăsprirea politicii monetare în Statele Unite, transmite Reuters.
Bitcoin a coborât până la 40.938 dolari pe unitate, un nivel minim după data de 29 septembrie, fiind ulterior tranzacţionată în declin cu peste 3%, la 41.704 dolari pe unitate, după date mixte de pe piaţa americană a muncii.
Valoarea Bitcoin s-a depreciat cu peste 40% de când a atins în noiembrie un maxim record de 69.000 de dolari.
Ce se întâmplă cu a doua cea mai valoroasă criptomonedă?
Puterea globală a reţele informatice pentru Bitcoin a scăzut puternic în această săptămână, în urma închiderii reţelei de internet în Kazahstan.
Bitcoin s-a aflat sub presiune şi în urma publicării, miercuri, a unei minute a Rezervei Federale, care pare să indice o politică de reglementare mai agresivă, care ar reduce interesul investitorilor pentru activele riscante.
Ether, a doua cea mai valoroasă criptomonedă din lume în funcţie de capitalizarea de piaţă, a scăzut cu până la 8,6%, la 3.114 dolari pe unitate, cel mai redus nivel atins din 1 octombrie, ulterior fiind cotată în declin cu peste 6%, la 3.200 de dolari pe unitate.
Bitcoin va înlocui dolarul american?
În context, trebuie amintit că, la sfârșitul anului trecut, într-un schimb de mesaje pe Twitter, cu artista Cardi B, fostul director executiv al Twitter, Jack Dorsey, a spus că Bitcoin va înlocui dolarul american.
Întrebat direct dacă criptomoneda va înlocui moneda americană, Dorsey a răspuns fără nicio ezitare: „Da, Bitcoin o va înlocui”. Mesajele de pe Twitter dintre rapperiţă și miliardarul tehnologic despre uzurparea criptografică a dolarului au provocat un val de reacții pe rețeaua de socializare. Cofondatorul Dogecoin, Billy Markus, a postat un meme privind modul în care Dogecoin este mai stabil decât dolarul american. Iar investitorul Bitcoin, Dennis Porter, a subliniat că „o astfel de conversație era, de fapt, inevitabilă”.
Jack Dorsey a părăsit Twitter pentru a se concentra pe firma fintech Block, cunoscută anterior ca Square. El este un cunoscut investitor Bitcoin. Pasiunea sa pentru criptomonedă datează din 2017, când a început să-o susțină ca monedă-rege. Când piața Crypto s-a prăbușit, în 2018, Dorsey a rămas de neclintit și a numit Bitcoin viitoarea monedă mondială, în ciuda faptului că moneda digitală se afla la cel mai scăzut punct din ultimii ani. În martie 2019, Dorsey a spus că săptămânal cheltuiește câteva mii de dolari pentru a cumpăra Bitcoin.