Propunerea legislativă de desfiinţare a Secţiei pentru investigarea infracţiunilor din justiţie este deficitară şi nu întruneşte normele de tehnică legislativă cerute de lege, totodată fiind identică cu cea respinsă la finele anului trecut de Senat, se arată într-o notă a Secţiei resurse umane şi documentare din Parchetul General.

Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a făcut publice, joi, punctele de vedere întocmite în cadrul instituţiei prin care au fost formulate propuneri şi observaţii la proiectul de lege pentru desfiinţarea Secţiei pentru investigarea infracţiunilor din justiţie (SIIJ).

Document identic cu altă propunere legislativă

„În ceea ce priveşte propunerea legislativă de faţă, se remarcă faptul că aceasta este identică (‘mot-a-mot’) cu propunerea legislativă pentru desfiinţarea Secţiei pentru investigarea infracţiunilor din justiţie înregistrată la Senatul României cu numărul L612/2019, respinsă definitiv de Senat, în calitate de cameră decizională, în şedinţa din 11 decembrie 2019”, se arată în document.

Potrivit sursei citate, proiectul care face obiectul acestei lucrări „nu întruneşte normele de tehnică legislativă cerute de lege, fiind deficitar atât sub aspectul conţinutului, cât şi al fundamentării soluţiei legislative propuse”.

Astfel, se arată în notă, se desprinde necesitatea modificării şi completării unor prevederi ale proiectului, întrucât există arii nereglementate, cum ar fi resursele umane şi cele materiale, sau care lasă loc de ambiguităţi interpretative.

Alte aspecte deficitare

De asemenea, în document se precizează că proiectul este deficitar şi sub aspectul dispoziţiilor tranzitorii, impunându-se, în special, reglementarea unor ipoteze menite, pe de o parte, să asigure trecerea în mod procedural a dosarelor la unităţile de parchet care îşi vor redobândi competenţa, iar, pe de altă parte, să evite apariţia unor probleme similare celor întâmpinate cu ocazia înfiinţării secţiei.

Cu privire la situaţia cauzelor în curs de soluţionare, sursa menţionată susţine că învestirea unui parchet cu soluţionarea unei cauze nu este, nu poate fi o măsură administrativă epuizată în operaţiunea materială de predare/preluare fizică a unui dosar, ci trebuie să constea într-o măsură procedurală.

„Au existat în trecut dispoziţii legale care prevedeau trecerea administrativă a cauzelor de la parchete sau instanţe desfiinţate la cele devenite competente (cea mai recentă reglementare în acest sens, aceea cuprinsă în art. 21 din Legea nr. 255/2013 de punerea în aplicare a N Cpp).

”Soluție legislativă discutabilă”

Soluţia legislativă propusă, discutabilă de altfel, nu a creat probleme în transpunerea ei în practică întrucât legea prevedea în mod expres care sunt parchetul, respectiv instanţa competente (un singur parchet, respectiv o singură instanţă).

În cazul SIIJ însă, stabilirea parchetului competent are în vedere mai multe criterii legale, noua competenţă putând varia atât după materie, cât şi după calitatea persoanei, precum şi după teritoriu.

Decizia trebuie luată în fiecare caz în parte, acestea fiind motivele pentru care ea trebuie să fie rezultatul unei dispoziţii a magistratului, dispoziţie cu caracter procesual, de aplicare a normelor în materie de competenţă.

În situaţia noastră, singura soluţie legală care se întrevede, din punctul nostru de vedere, este emiterea unei ordonanţe de declinare a competenţei”, se arată în document.

Sursa foto: INQUAM /Octav Ganea