Lovitură uriașă pentru pensionari. Ludovic Orban a dat cărțile pe față și a demontat ceea ce el consideră a fi minciuna celor de la PSD. Într-o postare pe Facebook, fostul premier a susținut că a venit momentul adevărului. Acesta a arătat că PSD a fost readus la putere de președintele Klaus Iohannis și că, în aceste condiții, nu mai are scuza că este în opoziție.

„Este timpul ca cei în vârstă să realizeze că vânzătorii de iluzii i-au mințit cu nerușinare doar pentru a le obține în mod fraudulos voturile”, a apreciat fostul prim-ministru.

El a arătat că, în campania electorală, PSD a promis că va aduce punctul de pensie în 2024 la valoarea de 2.340 de lei. Conform programului electoral al PSD din 2020, pentru anul 2022 social-democrații au promis că vor aduce punctul de pensie la 2.010 lei. Realitatea demonstrată de Ludovic Orbamn indică că  punctul de pensie va fi în 2022 de doar 1.586 de lei.

Acuzațiile dure ale lui Ludovic Orban

„MINCIUNILE PSD AU PICIOARE SCURTE

Aproape jumătate dintre alegătorii PSD provin din rândul pensionarilor.

De ce au ajuns părinții și bunicii noștri să voteze într-o pondere atât de mare cu PSD ? Pentru că au crezut minciunile sistematice ale PSD despre creșterile fantasmagorice de pensii pe care le-au promis cu cinism de-a lungul timpului.

Iată că a venit și momentul adevărului. PSD a fost readus la putere de Iohannis și nu mai are scuza că este în opoziție. Este timpul ca cei în vârstă să realizeze că vânzătorii de iluzii i-au mințit cu nerușinare doar pentru a le obține în mod fraudulos voturile.

În campania electorală, PSD a promis că va aduce punctul de pensie în 2024 la valoarea de 2.340 de lei.
Conform programului lor electoral din 2020, pentru anul 2022 au promis că vor aduce punctul de pensie la 2.010 lei. Repet, fix 2.010 lei. Când colo, ce să vezi ? Cât credeți că va fi punctul de pensie în 2022? Din păcate, doar 1.586 de lei.

CU 424 DE LEI MAI PUȚIN. ÎN FIECARE LUNĂ! RUȘINE PSD !!!”, a scris Orban pe pagina sa de socializare.

Marius Budăi a dat detalii importante

În context, trebuie amintit că ministrul pesedist al Muncii, Marius Budăi, a spus că în luna ianuarie pensionarii ar urma să ia mai mulți bani la pensie.

„Luni sau marţi vom anunţa măsura cu sprijinul pentru luna ianuarie. Cu siguranţă se acordă, avem discuţii, dar nu vreau să anunţ. Am anunţat chestiunea cu alocaţiile şi cu pensiile. În momentul când am ordonanţa scrisă, aprobarea în Ministerul Muncii, avizarea internă şi trimiterea pe avizare interministerială la fel voi face şi cu această măsură”, a declarat Marius Budăi, la Antena 3.