Decizia anului pentru toți cei care au smartphonuri. LG a anunțat că iese de pe piața smartphone-urilor. Această măsură survine după șase ani în care a înregistrat pierderi pe acest segment. Este primul mare producător de telefoane inteligente care iese de pe piață.
Decizia a fost luată după ce divizia de smartphone-uri a înregistrat aproape șase ani de pierderi în valoare totală de aproximativ 4,5 miliarde de dolari. Conducerea companiei sud-coreene precizează că măsura de a se retrage de pe această piață îi va permite să aloce banii pentru alte zone de viitor. Ei se vor concentra spre componente dedicate mașinilor electrice, case inteligente, robotică și AI, conform unui comunicat oficial.
În prezent, LG are o cotă de piață de doar aproximativ 2%. Conform Reuters, producătorul sud-coreean a lansat pe piață o serie de inovații în domeniul telefoanelor mobile. În anul 2013 a fost al treilea producător de smartphone-uri din lume după Samsung și Apple. LG a livrat anul trecut doar 23 de milioane de telefoane mobile, comparativ cu 256 de milioane ale Samsung.
Ce se întâmplă cu actualele telefoane mobile
Gama actuală de telefoane LG va continua să fie disponibilă spre vânzare, potrivit companiei. LG va oferi asistență de service și actualizări de software pentru produsele existente pe piață pentru o perioadă de timp care va varia în funcție de regiune. În Coreea de Sud, angajații diviziei vor fi mutați la alte companii și filiale LG Electronics, în timp ce în alte zone strategia privind angajații va fi decisă și gestionată la nivel local.
Potrivit unui sondaj online derulat pe website-ul Telekom Romania în perioada 10-11 martie 2021, la care au participat 9905 respondenți, brandul de telefoane mobile utilizat de majoritatea clienților Telekom este Samsung, care a înregistrat peste jumătate din totalul opțiunilor exprimate (58,5%). Pe poziția a doua se află Huawei, cu un procent de 20,9%, urmat de Apple cu 9,7% dintre preferințe și Xiaomi cu 4,2% voturi.
La categoria „Alte branduri de telefoane utilizate”, care a înregistrat un procent de 6,7%, clienții Telekom au indicat Nokia, Motorola, Oppo, HTC, LG, Allview, Asus, iHunt, Sony, Alcatel, Lenovo.