Prin lege, companiile din România nu-şi pot obliga angajaţii să efectueze mai mult de opt ore suplimentare pe săptămână. Cu toate acestea, puţini sunt cei care ies pe uşa firmei atunci când se termină programul. În încercarea de a explica această neconcordanţă, am făcut o trecere în revistă a modului în care se raportează companiile de la noi şi din străinătate la problema orelor suplimentare.
Peste o cincime din forţa de muncă la nivel global, respectiv 614 milioane de angajaţi, lucrează „excesiv“ peste program, anunţă ultimul studiu efectuat de Oficiul Internaţional al Muncii (OIM). Luând ca reper săptămâna de lucru de 40 de ore, cu o medie de 8 ore suplimentare efectuate săptămânal, analiza OIM atrage atenţia că peruanii sunt cei mai oropsiţi angajaţi din lume, peste jumătate dintre ei depăşind acest prag critic.
Trecând de la perspectiva globală la cea regională, „Studiul privind condiţiile de muncă din Europa“, dat publicităţii luna trecută de Agenţia Europeană pentru Îmbunătăţirea Condiţiilor de Viaţă şi de Muncă (Eurofound), relevă că cei mai fericiţi locuitori ai Vechiului Continent, din punctul de vedere al timpului petrecut la muncă, sunt olandezii. Totuşi, media săptămânală de 33 de ore este justificată şi de plasarea Olandei pe primul loc la incidenţa muncii part-time. La polul opus se află Turcia, unde aproape jumătate din angajaţi lucrează şapte zile din şapte.
Managerii şi muncitorii, cot la cot
Sectoarele în care, la nivel european, se depăşeşte constant norma de 40 de ore pe săptămână sunt agricultura, industria hotelieră, restaurantele şi construcţiile, iar cel mai relaxat domeniu este intermedierea financiară. În funcţie de postul ocupat, cei mai exploataţi angajaţi sunt, paradoxal, managerii şi muncitorii din agricultură. O temă de actualitate, tratată pe larg în studiul Eurofound, este cea a muncii flexibile. 50% dintre locuitorii statelor scandinave au posibilitatea de a veni şi de a pleca de la muncă după bunul plac, atâta timp cât îşi fac treaba. Proporţia acestora scade însă la 33% în cazul statelor din sudul continentului. Iar dacă înaintăm spre graniţa de est a UE, studiul arată că trei sferturi dintre angajaţii din această zonă au un program fix de muncă, stabilit, evident, de companie.
Legea română ia partea angajatului
În România, Codul muncii prevede că durata normală a timpului petrecut la lucru este de 40 de ore săptămânal, respectiv opt ore pe zi. În acelaşi timp, angajatul nu poate sta la serviciu mai mult de 48 de ore sub nicio formă. Această diferenţă de opt ore reprezintă, de altfel, marja maximală de ore suplimentare care pot fi efectuate săptămânal de angajat. Dacă ne luăm după litera legii, în această privinţă angajatul nu are a se plânge: nimeni nu-i poate impune să stea la serviciu după program, iar, dacă depăşeşte 48 de ore de lucru, poate depune în mod normal plângere împotriva companiei.
Potrivit articolului 117 din Codul muncii, „munca suplimentară nu poate fi efectuată fără acordul salariatului, cu excepţia cazului de forţă majoră sau pentru lucrări urgente, destinate prevenirii producerii unor accidente ori înlăturării consecinţelor unui accident“. Pentru meritul de a fi stat la serviciu după termenul legal de opt ore, angajatul va fi recompensat fie prin acordarea unui număr de ore libere echivalent cu cele petrecute peste program, fie prin oferirea unui spor salarial de minimum 75% din cuantumul aferent unei ore obişnuite.
Sunt şi companii, precum Oracle sau Cosmote, care plătesc dublu orele suplimentare – evident, dacă sunt justificate. „De regulă, companiile optează pentru plată, şi nu pentru compensarea cu ore libere, iar, în medie, cuantumul este de circa 100%“, explică Paul Dobrescu, inspector-şef adjunct în cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă (ITM) Bucureşti. Însă, din păcate, încă sunt puţine companiile care oferă recompense, indiferent de ce tip, majoritatea argumentând că „nu încurajăm efectuarea de ore suplimentare“.
Programul flexibil, o soluţie
În aceste condiţii, de ce există în continuare angajaţi care părăsesc sediul firmei la miezul nopţii? În primul rând, pentru că, deşi nu le pretinde nimeni să stea la birou, angajaţilor li se impune, de exemplu, finalizarea unui anumit proiect în-tr-un termen care nu poate fi atins decât prin rămânerea la serviciu după program. „Există în contractul de muncă o clauză aberantă, din care rezultă că salariul tău acoperă oricâte ore vei lucra suplimentar (dacă vrei să lucrezi la ei, trebuie să semnezi aşa cum e, fără niciun amendament)“, nota la finalul anului trecut un angajat nemulţumit al Orange pe site-ul desprefirme.com, portal ce le permite angajaţilor să-şi expună, sub protecţia anonimatului, opiniile despre compania în care lucrează.
La fel, un fost salariat al lanţului de retail Flamingo laudă ironic firma pentru că, după o perioadă în care a lucrat 13-15 ore în magazin, a primit de la şefi o şapcă personalizată. Contactate în această privinţă, puţine companii au fost dispuse să-şi facă publică politica referitoare la timpul suplimentar de muncă. Una dintre excepţii, Citibank România, a ales varianta timpului de lucru flexibil, prin care „ora începerii programului poate fi diferită în fiecare zi din săptămână, în funcţie de necesităţile personale“.
Potrivit lui Florin Petrescu, country HR officer şi director general adjunct al companiei, până acum, sistemul a fost implementat doar pentru un număr redus de posturi, urmând ca în viitorul apropiat să fie extins la mai multe categorii de personal. „Existenţa unui număr mare de ore suplimentare într-un anumit departament trage un semnal de alarmă în legătură cu neconcordanţa între resursele alocate, corelate cu volumul de activitate în acea arie“, subliniază acesta.
Dulcele gust al răzbunării
Te simţi exploatat? Calea spre a ţi se face dreptate nu este prea întortocheată. Potrivit lui Paul Dobrescu, angajatul care se consideră nedreptăţit trebuie să înainteze o reclamaţie pe proprie răspundere către ITM, în urma căreia inspectorii vin la sediul companiei şi constată eventualele nereguli.
Un element esenţial este că toate denunţurile sunt depuse sub protecţia anonimatului, iar inspectorii au obligaţia de a nu-i acorda angajatorului învinuit niciun indiciu privind identitatea celui care a depus plângere.
Apoi, „dacă sesizăm că omul a muncit şi nu i s-a acordat dreptul cuvenit, dispunem fie măsura obligatorie de a i se acorda timpul liber aferent muncii suplimentare, fie plata sporului, prevăzută prin lege prin contractul colectiv sau individual de muncă.“ Abia în urma nerespectării acestui avertisment compania va fi amendată cu sume cuprinse între 1.500 şi 30.000 de lei. Mai gravă decât nerecompensarea orelor suplimentare este munca în timpul weekendului şi al sărbătorilor legale. În cazul acesta, autorităţile aplică direct amenzile, fără niciun fel de înştiinţare prealabilă.
Ernst&Young a contestat sancţiunile
După moartea Ralucăi Stroescu, în urma unui control efectuat la sediul Ernst&Young, Inspecţia Muncii a aplicat o amendă de aproape 35.000 de lei. În plus, compania era obligată să respecte 14 măsuri cu caracter obligatoriu, între care întocmirea fişelor pentru protecţia muncii, adaptarea regulamentului de ordine interioară la Codul muncii şi începerea negocierilor pentru contractul colectiv de muncă.
Între timp însă, firma de audit a chemat ITM în instanţă. „În cazul lor am constatat efectiv delictul, situaţia lor este clar peste prevederile legii. Şi-au luat un avocat de elită, şeful Baroului Bucureşti (Cristian Iordănescu, n.r.), aşa că ne-am făcut şi noi o întâmpinare destul de stufoasă“, spune Paul Dobrescu. De altfel, când vine vorba de companiile din plutonul Big Four (cele mai mari firme de audit şi consultanţă din lume), reprezentantul ITM se plânge că angajaţii nu colaborează cu inspectorii, în ciuda faptului că „am găsit multe persoane care munceau suplimentar, şi în aceste cazuri se observă de multe ori efectiv o sclavie a personalului“.
Semne de slăbiciune
«Existenţa unui număr mare de ore suplimentare într-un anumit departament trage un semnal de alarmă în legătură cu neconcordanţa între resursele alocate, corelate cu volumul de activitate în acea arie.»
Florin Petrescu, country HR officer Citibank
Timp liber cumpărat
«De regulă, companiile optează mai degrabă pentru plată decât pentru compensarea cu ore libere, şi, în medie, cuantumul este de circa 100%.»
Paul Dobrescu, inspector-şef adjunct ITM Bucureşti
Românii şi angajaţii din UE Şi SUA
DIFERENŢĂ Deşi în Statele Unite săptămâna de lucru este tot de 40 de ore, orice oră suplimentară trebuie plătită într-un cuantum fix de 150% din plata unei ore de muncă cu program normal. În schimb, companiile nu sunt obligate să-i recompenseze pe salariaţi pentru munca în timpul weekendului sau al sărbătorilor legale.
CORECTITUDINE O directivă din 2006 a Comisiei Europene prevede că timpul maxim de muncă, incluzând orele suplimentare, este, ca şi în România, de 48 de ore. De asemenea, atunci când ziua de muncă este mai mare de şase ore, angajaţilor trebuie să li se permită să ia pauze. De la directiva Comisiei sunt excluşi însă managerii cu funcţii executive şi preoţii, pe motiv că aceştia nu-şi pot gestiona timpul la fel ca restul salariaţilor.
DISCRIMINARE O cincime din bărbaţii europeni lucrează frecvent peste 48 de ore săptămânal. Mai puţin de 8% din femei sunt supuse acestui tratament.
ZEL România ocupă locul al treilea în ceea ce priveşte munca timp de şapte zile din şapte, după Turcia şi Grecia.
UNILATERALI Doar 6% din români au mai multe locuri de muncă. La nivel european, primul loc îi aparţine Norvegiei, cu 17 procente.
RIGIDITATE Mai puţin de o zecime din români beneficiază de dreptul de a-şi stabili singuri programul de muncă, faţă de peste 50% în cazul Olandei, Finlandei, Danemarcei şi Suediei.
