Un contributor din România plăteşte în prezent contribuţiile de asigurări sociale pentru 1,2 pensionari, iar din cauza valului de pensionari generat de boom-ul natalităţii de la începutul anilor '70 se va ajunge la un raport de un contributor la 1,5 pensionari, a declarat, pentru AGERPRES, Lucian Anghel, preşedintele BCR Pensii.
‘În momentul de faţă, în România sunt 1,2 pensionari la un contributor care plăteşte CAS pentru pensie. Fiindcă decreţeii (generaţia anilor ’70 n.r.), o să iasă la pensie începând cu 2030, iar în urma lor vin generaţii mai puţin numeroase, deci sunt mai puţini oameni care o să plătească contribuţia pentru pensia de stat, pentru cei care ies la pensie. Vom ajunge, treptat, în câteva decenii, ca în loc să fie 1,2 pensionari la un contributor, proporţia va fi de 1,5 pensionari la un contributor’, a spus Lucian Anghel, care a explicat că din participarea acelui contributor un procent de 0,75 va fi contribuţie din domeniul privat şi 0,25 contribuţie de la stat.
‘Este clar că, în condiţiile în care orice stat din Europa, nu doar România, care are în plus şi problema boom-ului de natalitate din anii ’70, statul va fi în situaţia, foarte probabil, să nu îşi mai permită să mai achite pensii, pe fondul îmbătrânirii populaţiei şi al creşterii speranţei de viaţă. Şi aceasta cred că se va întâmpla la nivel european’, a explicat Lucian Anghel.
Acesta consideră că sistemul de pensii private poate reprezenta o alternativă de creştere a veniturilor în perspectiva pensionării.
Spre exemplu, în Marea Britanie contribuţia de stat a fost deja plafonată la 6,40 de lire sterline. ‘Ştii asta de la bun început când te angajezi, că statul britanic nu-ţi dă mai mult de 6,40 lire sterline pe lună şi faci o pensie facultativă’, a spus Anghel.
Potrivit sursei citate, soluţia pentru România ar fi legată de creşterea economisirii, încă din primul moment în care avem un serviciu.
‘Pentru România, trebuie să contribui să-ţi faci pensia ta facultativă pe Pilonul III, pentru care statul îţi dă deductibilitate 400 de euro, iar pentru că statul dă această deductibilitate, nu te poţi întoarce împotriva lui peste mai mulţi ani să spui că pensia este mică, pentru că nici tu nu ai pus deoparte nişte bani, să-ţi crească nivelul de trai după ce te pensionezi, cu atât mai mult cu cât pensia va fi mai lungă, pentru că trăim mai mult, peste 65 de ani. Soluţia pentru România este să economisim mai mult, din primul moment în care avem un serviciu, pentru că există deductibilitatea de 400 de euro, la care se obţine o reducere la impozit de 16 la sută şi se strâng şi bani în cont’, arată preşedintele BCR Pensii.