Odată cu încetinirea inflaţiei în iulie, când efectul majorării TVA s-a disipat, şansele revenirii vânzărilor cu amănuntul încep să crească, a declarat Lucian Anghel, economist şef al BCR, în cadrul unui seminar.
‘Un trend ascendent mai vizibil ar putea fi observat în trimestrul al IV-lea, în condiţiile unui efect de bază favorabil mai pronunţat. Aceasta însă nu va fi de ajuns ca vânzările cu amănuntul să devină pozitive la nivelul întregului an 2011’, a spus Anghel.
Potrivit acestuia, în ceea ce priveşte inflaţia, incertitudinile rămân destul de mari în continuare, începând cu liberalizarea preţurilor administrate, continuând cu calitatea anului agricol şi, nu în cele din urmă, cu evoluţia preţurilor mărfurilor pe pieţele internaţionale. ‘Într-un scenariu de încetinire globală a creşterii, preţurile internaţionale ar trebui să exercite presiuni mai mici asupra inflaţiei din România’, a afirmat Anghel.
El a mai spus că în domeniul consolidării fiscale, guvernul va încerca să reducă pe cât posibil volumul arieratelor, pentru a se apropia de ţinta ambiţioasă de deficit bugetar agreată cu FMI pentru 2012.
‘Nu excludem posibilitatea unui derapaj fiscal în anul electoral 2012, iar prezenţa FMI în România poate fi o garanţie că limita abterii de la ţinta de deficit pentru anul următor rămâne rezonabilă’, a explicat oficialul BCR.
Sursa: Agerpres