Ministrul de Interne, Lucian Bode, a spus, înaintea participării la consiliul JAI, că mandatul său este să solicite o dezbatere și un vot pentru aderarea României la spațiul Schengen, adăugând că „Orice compromis în interesul României îl vom accepta”.

„Intrăm la dezbatere și vot cu propunerea de aderare împreună a României și Bulgariei. În funcție de opțiunea fiecărui stat membru, prin miniștrii de Interne, lucrurile pot evolua într-o direcție sau altă. Mandatul meu e să susțin aderarea României la Spațiul Schengen și vot azi. În cel mai optimist scenariu, până la 1 ianuarie suntem în măsură să pregătim frontieră externă a Schengen așa cum cer toate reglementările în domeniu. Dacă  proiectul de decizie aflat pe ordinea de zi s-ar adopta cu ridicare frontierelor terestre de la 1 ianuarie și a celor aeriene din 26 martie, România e pregătită să între în Schengen cu ridicarea controalelor la frontieră așa cum prevede această decizie.”, a declarat acesta joi dimineață.

România nu dorește să de dezlipească de Bulgaria

Ministrul de Interne a mai adăugat că România ar dori să adere la Schengen alături de Bulgaria, deoarece suntem țări vecine și am pornit pe acest drum împreună.

„Am pornit pe acest drum împreună cu Bulgaria, am fost evaluați împreună cu Bulgaria. Suntem în parteneriat cu Bulgaria și într-o relație de bună vecinătate. Ne dorim să intrăm împreună, dar interesul României e mai presus de orice. România trebuie să fie membră a Spațului Schengen din 2023. Orice compromis în interesul României îl vom accepta. Să vedem cum vor evolua lucrurile, ce propuneri vor veni. Mandatul României e ferm”, a conchis Lucian Bode.

Cum a reacționat Lucian Bode după ce Austria s-a opus aderării României la Schengen

Lucian Bode a avut o reacție foarte dură atunci când a aflat că Austria se opune aderării României și Bulgariei la spațiul Schengen. Marți, acesta a scris pe rețelele de socializare că problemele de emigrare ale Austriei nu pot fi imputate României.

„Problemele de migrație cu care se confruntă Austria nu pot fi imputate României!

În mod categoric, țara noastră nu poate fi sancționată nemeritat și nejustificat pentru această situație. Nu prin România trece fluxul migratoriu și nu România este generatoarea acestui flux.

Fără doar și poate, România îndeplinește toate condițiile tehnice pentru aderarea la spațiul Schengen. Rapoartele rezultate în urma celor două misiuni de evaluare ale României au fost pozitive și au fost dezbătute în grupuri de lucru inclusiv cu participarea reprezentanților Austriei.

De altfel, la ultima întâlnire dintre reprezentanții celor două ministere de interne (Viena, 5 decembrie 2022), statisticile generale referitoare la migrație, rute, returnări, înregistrarea migranților în sistemele europene care au fost prezentate, au fost confirmate de partea austriacă.”, a scris Ministrul de Interne pe pagina sa de Facebook.