Lucian Bode, despre o posibilă alianță cu PSD la alegeri
Secretarul general al PNL, Lucian Bode, a declarat miercuri, la Parlament, că o decizia privind o posibilă alianță cu PSD la alegerile viitoare depinde de Biroul Politic Național al partidului.
„Nu știu să vă spun ce urmează să decidă Biroul Politic Național”, a afirmat Lucian Bode, întrebat miercuri la Parlament dacă alianța PNL și PSD înseamnă un nou USL.
Chestionat despre o posibilă alianță cu PSD, în contextul în care un sondaj intern al PNL arăta că 70% din electorat se opune acestei colaborări, Bode a afirmat că decizia finală va fi luată de conducerea partidului.
Acest demers vine în contrast cu decizia anterioară a PNL, în ședința conducerii de la Sinaia, de a merge pe cont propriu la alegeri, sub sloganul „Prin noi înșine”.
Întrebat dacă decizia în privința alianței cu PSD a fost deja luată în cadrul unei întâlniri cu președintele Klaus Iohannis, Bode a negat orice implicare personală în această discuție, subliniind că Biroul Politic Național va decide soarta colaborării.
De asemenea, Lucian Bode întrebat și dacă electoratul PNL ar fi dispus să susțină o astfel de alianță. El a precizat că orice schimbare în poziția partidului va fi supusă aprobării BPN.
„Dacă Biroul Politic Național astăzi va decide asta, asta se va întâmpla”, a declarat Bode.
Majoritatea românilor ar dori o comasare a alegerilor
Întrebat despre evoluția opiniei publice în privința unei alianțe cu PSD, Lucian Bode a declarat că „vom vedea”.
Întâlnirea dintre liderii PNL și PSD cu președintele Klaus Iohannis a generat speculații în legătură cu un posibil acord între cele două formațiuni. Discuțiile s-au axat și pe comasarea alegerilor europarlamentare cu cele locale, precum și pe posibilitatea devansării alegerilor prezidențiale în luna septembrie.
Sondajul recent realizat de Avangarde, la comanda PNL și PSD, arată că peste jumătate dintre români sunt de acord cu comasarea alegerilor europarlamentare cu cele locale.
De asemenea, același sondaj mai arată că PSD ar obține 31% din voturi la alegerile pentru Parlamentul European, iar PNL 20%. Ar urma apoi AUR cu 18% și Alianța Dreapta Unită, cu 15%.