Miercuri, 24 mai 2023, ziua care marchează împlinirea a 148 de ani de la înființarea Partidului Național Liberal (PNL), ministrul Afacerilor Interne, Lucian Bode, a transmis un mesaj special, reamintindu-le alegătorilor că „guvernul liberal îşi asumă cele mai dificile sarcini, nu fuge şi nu se ascunde”.
Lucian Bode, mesaj special la împlinirea a 148 de ani de la înființarea PNL
Miercuri, 24 mai 2023, secretarul general al PNL, Lucian Bode, le-a reamintit oamenilor că „guvernul liberal îşi asumă cele mai dificile sarcini, nu fuge şi nu se ascunde”, liberalii au dus „multe bătălii de unii singuri, cu riscul erodării”, dar nu se victimizăm şi nu vor ceda, vor merge înainte „cu fruntea sus şi pe picioarele” lor.
„Cine vrea să vadă aceste lucruri, le vede şi nu să lasă pradă manipularilor celor care vor să ne vadă îngenuncheaţi”, a spus, miercuri, Lucian Bode în cadrul evenimentului de aniversare a Partidului Naţional Liberal (PNL) de la Vila Florica, orașul Ştefăneşti, judeţul Argeş.
„Ne-am reunit astăzi pentru a da un semnal clar că viitorul României nu poate fi decât unul liberal. Atuurile guvernării liberale sunt evidente. Am ţinut echilibru în coaliţie asigurând stabilitatea ţării şi o vom face şi în continuare. Am impus o viziune economică sănătoasă, axată pe investiţii, până şi partenerii de coaliţie încep să şi-o asume.
Am deblocat marile proiecte de infrastructură. PNL a deschis un proces fără precedent în ultimele decenii de dezvoltare a infrastructurii. Acesta a fost declicul care va schimba din temelii România în bine.
Am fost şi suntem în avangarda modernizării cu administraţiile locale performante. Modelul pe care îl aplică acum Guvernul României şi pe care vom veghea să îl aplice şi alţii este modelul administraţiilor locale liberale. Liberalii au dat tonul modernizării şi cu atât mai mult îl vor susţine în continuare. Doar în noi stă puterea să ducem mai departe tradiţia liberalismului sub culorile şi sigla PNL, un partid mai puternic şi mai vizionar”, a adăugat oficialul român.
148 de ani de la înființarea Partidului Național Liberal
Iată ce mesaj au transmis liberalii românilor cu ocazia împlinirii a 148 de ani de la înființarea celui mai vechi partid politic din Uniunea Europeană (UE).
„Se împlinesc, astăzi, 148 de ani de existență a Partidului Național Liberal, cel mai vechi partid din Uniunea Europeană. De-a lungul timpului, am promovat valorile și reformele liberale, aducând contribuții importante la dezvoltarea României.
Ne mândrim cu realizările noastre istorice. Am fost mintea și sufletul Unirii Principatelor Române și am avut un rol esențial în reformele economice, agrare și educaționale. Am înfruntat provocări și ne-am ridicat mereu mai puternici, susținând proprietatea privată, credința în Dumnezeu și valorile liberale.
Astăzi, ne concentrăm pe prezent și viitor. La guvernare, am luat măsuri sociale importante pentru a sprijini românii, am crescut punctul de pensie cu 40% în ultimii 3 ani și am mărit salariul minim la 3000 de lei.
Am acordat sprijin financiar pentru cei vulnerabili, pentru a-și putea plăti facturile la încălzire și am asigurat alimente și îngrijire pentru cei care aveau cu adevărat nevoie. Am redus prețul carburanților și am făcut pași concreți spre asigurarea independenței energetice a țării noastre.
În viitor, ne propunem să continuăm creșterea veniturilor românilor și consolidarea clasei de mijloc, să generăm noi locuri de muncă și să dezvoltăm infrastructura de transport. Vrem să sprijinim familiile românești să aibă un trai mai bun și să se simtă protejate.
După 148 de ani, continuăm să scriem istoria Partidului Național Liberal, investind în viitorul României și în șansa noastră, a tuturor, de a trăi mai bine. Astăzi, le transmitem la mulți ani tuturor membrilor PNL și tuturor simpatizanților ideilor liberale”, este mesajul transmis, miercuri, pe pagina oficială de Facebook a partidului.