Mohammad Munaf trebuie să părăsească România în maximum 15 zile
În prezent, Mohammad Munaf trebuie să părăsească România în maximum 15 zile, apoi, odată plecat, acesta nu va mai avea voie să intre în țara noastră timp de 15 ani.
„A fost eliberat, ca să spunem foarte clar, în baza unor decizii ale unor comisii de specialitate, nu a fost eliberat aşa pur şi simplu. El, fiind cetăţean străin, a fost preluat de către Inspectoratul General pentru Imigrări, acolo i s-au făcut toate formalităţile legale, după care a plecat spre reşedinţă.
I s-a pus în vedere faptul că în 15 zile trebuie să părăsească România, iar, conform deciziilor statului român, timp de 15 ani are interdicţie de a intra pe teritoriul României”, a explicat, joi după-amiază, Lucian Bode, ministrul de Interne.
Menționăm faptul că, miercuri după-amiază, Tribunalul Ilfov a decis eliberarea condiţionată din închisoare a lui Mohammad Munaf, care executa o condamnare de zece ani, fiind acuzat de terorism în dosarul răpirii jurnaliştilor români în Irak.
Acesta ar fi trebuit să fie eliberat abia în anul 2025, deoarece a început să execute pedeapsa de zece ani în 2015, când a fost adus în România, însă Tribunalul Ilfov a dispus ca el să iasă mai devreme din penitenciar.
Mohammad Munaf a fost condamnat la zece ani de închisoare pentru participare la răpirea unor jurnalişti români în Irak
Amintim faptul că, în urmă cu 14 ani, Curtea de Apel Bucureşti l-a condamnat pe Mohammad Munaf la zece ani de închisoare pentru participare la răpirea jurnaliştilor români Ovidiu Ohanesian, Sorin Mişcoci şi Marie-Jeanne Ion în Irak.
Completul Curţii de Apel Bucureşti a decis atunci ca Mohammad Munaf să plătească daune morale de câte două milioane de euro lui Ovidiu Ohanesian, Sorin Mişcoci şi Mariei-Jeanne Ion. De asemenea, la acea dată, s-a stabilit plata a 100.000 de lei cheltuieli de judecată către statul român.
Mohammad Munaf, irakian stabilit în România, cu dublă cetățenie: irakiană şi americană, a servit drept ghid celor trei jurnalişti români răpiţi în Irak la sfârşitul lui martie 2005. Acesta a fost ținut ostatic, la fel ca şi ei, timp de 55 de zile. După eliberarea jurnaliştilor români, Mohammad Munaf a fost plasat în detenţie de forţele americane în Irak, deoarece s-a presupus că a fost complicele sirianului Omar Hayssam, cel care a pus la cale răpirea celor trei jurnalişti în Irak.
Iniţial, în octombrie 2006, Mohammad Munaf a fost condamnat la moarte prin spânzurare de Tribunalul Penal Central din Bagdad, însă sentinţa judecătorească a fost anulată de Curtea de Casaţie din Irak, care a motivat că nu se poate determina rolul pe care Mohammad Munaf şi ceilalţi acuzaţi l-au avut în răpirea celor trei jurnalişti români.
În august 2015, acesta a fost adus în România şi plasat în detenţie, relatează Agerpres.