De asemenea, ministrul Lucian Bode a prezentat stadiul documentațiilor aferente autostrăzilor Moldovei, A8 Târgu Mureș – Tîrgu Neamț – Iași – Ungheni și A13 Brașov – Bacău, precum și despre cele ale drumului de mare viteză A7, Ploiești – Buzău – Focșani – Bacău – Pașcani – Suceava – Siret. Totodată, ministrul Lucian Bode a subliniat importanța reluării demersurilor pentru varianta ocolitoare a municipiului Roman, a cărei documentație tehnică a rămas la stadiul din anul 2010.

În cazul municipiului Roman, ministrul Lucian Bode a prezentat o soluție privind asfaltarea tronsonului din DN2 – E85, care străbate orașul,  în sensul preluării acestui tronson de către CNAIR. Al doilea punct al agendei a avut în vedere demersurile pentru construcția unei pasarele rutiere peste liniile de cale ferată de la ieșirea din Roman spre Iași și despre soluțiile de reabilitare temporară a actualei trecerii la nivel cu calea ferată, până la realizarea pasarelei.

După încheierea conferinței de presă,  oficialii s-au deplasat în zona trecerii la nivel cu cale ferată de la ieșirea din Roman spre Iași pentru a discuta la fața locului cu privire la lucrarea de reabilitare a trecerii la nivel cu calea ferată.

Lucian Bode dorește un dialog activ

Vizita a continuat la sediul Prefecturii Județului Neamț unde ministrul Lucian Bode a avut o întrevedere cu reprezentanții din teritoriu ai CNAIR, CFR Infrastructură, ISCTR, ARR, RAR și ai Poștei Române.

Discuțiile s-au axat pe prezentarea și analiza principalelor probleme ce apar în activitatea de zi cu zi, precum și soluțiile ce pot fi aplicate pentru rezolvarea acestora.

Ministrul Lucian Bode a reiterat faptul că dorește ca și reprezentanții unităților din teritoriu să dezvolte un dialog activ cu cei cărora li se adresează pentru că astfel multe dintre probleme pot fi identificate din timp și rezolvate cu celeritate.

”Sunt adeptul dialogului, nu al controlului. Mesajele de forță, pe care dacă cumva le dați,  nu sunt pe aceeași lungime de undă cu mine. 

Sunteți instituții finanțate din banii tuturor românilor și de aceea vă rog să aveți mare grijă la modul cum cheltuiți banul public. Pentru orice ban cheltuit trebuie să aveți și o justificare bine fundamentată.

Țin foarte mult la integritatea funcțiilor pe care le dețineți dumneavoastră și subordonații pe care îi conduceți. Vreau să fie clar un lucru: cu toții suntem în slujba cetățenilor și de aceea dialogul cu românii trebuie să fie o prioritate pentru dumneavoastră.

Aveți susținerea mea dacă vă țineți de îndeplinirea atribuțiilor de serviciu, care vă revin. Principiul stabilității este un principiu de bază pentru funcționarea instituțiilor, dar și aplicarea politicilor publice care sunt aprobate de Guvern trebuie să fie realizată corespunzător, altfel nu putem merge pe același drum” a spus ministrul Lucian Bode, la finalul întâlnirii.

Ce se întâmplă cu DN 15 Bicaz- Poiana Largului

Ulterior, discuțiile au continuat cu toți factorii implicați în reabilitarea drumului național DN 15 Bicaz – Poiana Largului, obiectiv în cazul căruia se înregistrează un stadiu fizic al lucrărilor de 85% și un stadiu financiar de 56%.

În condițiile în care toate lucrările sunt în grafic, antreprenorul s-a angajat că până la sfârșitul lunii mai 2020, va termina contractul, după rezolvarea tuturor problemelor administrative ce sunt in sarcina sa.

”Am auzit foarte multe neadevăruri în spațiul public, în ultima perioadă, campanii publice de dezinformare a populației, cum că guvernul liberal nu finanțează proiectele de infrastructură din zona Moldovei. Am venit astăzi, aici, ca să mă asigur că tot ceea ce mi s-a prezentat, în legătură cu DN 15 Bicaz – Poiana Largului, este conform realității. Constat, din spusele celor implicați, că dacă antreprenorul se ține de treabă, în luna mai vom avea și acest obiectiv terminat. Știu că este un sector de drum important pentru locuitorii din zonă, dar și pentru toți românii. Să vii acum și să  spui că nu am terminat o lucrare care trebuia terminată încă de anul trecut de  către guvernul PSD sau că cei de la CNAIR au oprit lucrările, mi se pare de-a dreptul jenant și lipsit de profesionalism. Pot să înțeleg jocurile de imagine ale unor politicieni, dar cred că dezinformarea românilor nu poate fi acceptată” a declarat Lucian Bode.