Lucian Bode: Vom da președintele României în persoana lui Nicolae Ciucă. PNL va fi la guvernare după 2024 pentru mulți ani

lucian bode

SURSA FOTO: Facebook

Secretarul general al PNL, Lucian Bode, a declarat marți, la Galați, că „PNL va fi la guvernare după 2024 pentru mulți ani”. De asemenea, el este convins că Nicolae Ciucă va fi viitorul președinte al României.

Lucian Bode, declarații la întâlnirea cu membrii filialei PNL Galați

Secretarul general al Partidului Național Liberal (PNL), Lucian Bode, a făcut declarații cu privire la viitorul politic al formațiunii sale în contextul alegerilor din acest an, în cadrul unei întâlniri cu membrii filialei PNL Galați.

În discursul său, Bode a subliniat realizările guvernelor conduse de PNL în domeniul infrastructurii rutiere, menționând că partidul a planificat și accelerat marile șantiere rutiere din țară.

El a evidențiat importanța județului Galați, care, sub guvernarea liberală, a fost integrat pe harta infrastructurii de transport din România.

„În 2020, județul Galați a fost pus pe harta infrastructurii de transport sub guvernarea liberală. Am pornit proiecte nu numai aici, ci și în Brăila. Au fost semnate contracte și demarate licitații pentru varianta ocolitoare a municipiului Galați și Drumul Expres Tișița-Albița”, a declarat Lucian Bode.

PNL și-a propus să câștige alegerile locale din iunie

Lucian Bode a reafirmat angajamentul PNL de a câștiga alegerile locale din iunie și de a menține guvernarea după 2024. El a subliniat importanța disciplinei și mobilizării în rândul membrilor partidului pentru a asigura succesul electoral.

„Dacă vom fi disciplinați, PNL va câștiga alegerile locale în România. Avem cei mai mulți candidați din istoria PNL și peste 1,5 milioane de semnături pentru consiliile județene. (…) Obiectivul nostru este să avem cele mai multe administrații conduse de PNL și o dreaptă care să conducă destinele europene ale țării”, a adăugat Bode.

Bode e convins că Nicolae Ciucă va fi viitorul președinte al României

De asemenea, secretarul general al PNL a vorbit despre candidatura lui Nicolae Ciucă la președinția României, exprimând încrederea că acesta va câștiga alegerile prezidențiale din septembrie.

„În septembrie vom da președintele României în persoana lui Nicolae Ciucă, iar PNL va fi la guvernare după 2024 pentru mulți ani”, a subliniat Bode.

Lucian Bode a încheiat discursul cu un mesaj de mobilizare pentru echipa liberală din Galați, încurajându-i să se unească și să convingă cetățenii de necesitatea unei administrații liberale pentru a aduce dezvoltare și bunăstare în județ.

„Galațiul liberal se construiește cu determinare. Voi sunteți singura alternativă. Aici, la Galați, avem un singur mesaj pentru competitorii noștri: pe aici nu se trece! Succes întregii echipe liberale!”, a conchis Bode.