Boxerul român Lucian Bute şi-a apărat cu succes pentru a noua oară centura de campion mondial IBF la categoria supermijlocie în faţa jamaicanului Glen Johnson, la Pepsi Coliseum din Quebec, unde a obţinut o victorie la puncte în 12 reprize.
Bute a primit decizia în unanimitate, cei trei arbitri judecători punctând astfel: Benoit Roussel 120-108, Pasquale Procopio 119-109, iar Jerry Roth 120-108.
Bute (31 ani) a reuşit a 30-a victorie la profesionişti în tot atâtea meciuri (24 prin KO), după un meci pe care l-a dominat clar, de la început până la sfârşit. Lucian, care câştigase ultimele şase meciuri înainte de limită, a controlat meciul şi a impus ritmul în faţa unui pugilist experimentat (42 de ani), care a suferit astfel a 16 înfrângere din carieră, care mai cuprinde 51 de victorii şi 2 egaluri. De menţionat că Johnson a pierdut un singur meci prin KO în cariera sa, în 1997, în faţa lui Bernard Hopkins.
Johnson a fost tot meciul în defensivă, a încasat multe lovituri şi nu a riscat nici în ultimele reprize, în faţa unui Lucian Bute foarte motivat, foarte calculat şi cu o condiţie fizică excelentă. Pe 9 iulie, Bute îşi apărase pentru a opta oară centura de campion, într-o gală desfăşurată la Romexpo, când l-a învins prin KO în repriza a patra pe francezul Jean-Paul Mendy.
Victorii și bani
Desigur, în vârful clasamentului se află doar sportivi care activează în străinătate pentru că salariile din România nu au nici o șansă de a se apropia de ceea ce pot oferi marile cluburi ale lumii.
Pe primul loc al veniturilor se află așadar boxerul Lucian Bute care ar trebui să încaseze în acest an circa patru milioane de euro (șase milioane de dolari). Din această sumă însă, sportivul român legitimat la clubul canadian Interbox, trebuie să își plătească și staff-ul.
Pe locul secund se află fotbalistul Cristian Chivu care, conform clasamentului celor mai bine plătiți sportivi din lume întocmit de ESPN, câștigă anual circa 3,5 milioane de euro (5 mil. USD). Poziția a treia a acestui clasament este ocupată de Mircea Lucescu, antrenorul echipei ucrainiene Şahtior Doneţk care are venituri estimate la circa trei milioane de euro.