„Este o iluzie să crezi că poţi forţa ieşirea din categoria ţărilor cu o mână de lucru ieftină. Competitivitatea economică a ţării este erodată”, a declarat Lucian Croitoru, consilier pe probleme de politică monetară al guvernatorului Mugur Isărescu.
Guvernul României a fost criticat pentru că are o abordare economică pe termen scurt. Deşi creşterea economică a trecut de 5% datorită majorărilor salariale şi a mai multor reduceri de taxe, Banca Naţională şi analiştii susţin că aceste măsuri vor avea un efect asupra cheltuielilor de investiţii, ceea ce va limita creşterea viitoare. Salarii scăzute au atras, în trecut, companii precum Renault SA şi Ford Motor Co, scrie Bloomberg.
Consiliul National al Întreprinderilor Private Mici şi Mijlocii susţine că aproape un sfert din firmele pe care le reprezintă şi-au redus sau chiar încetat activităţile începând din luna octombrie 2015, la câteva luni după ce iniţiativele de creştere salarială au fost puse în aplicare. Unul din principalele motive este creşterea costurilor forţei de muncă, urmat de deficitul de forţă de muncă, birocraţie, taxe mai mari şi corupţie.
Un exemplu este producătorul britanic de textile Alison Hayes, care şi-a închis fabrica din România în luna martie, unul dintre motive fiind creşterea costului cu mâna de lucru.
Potrivit clasamentului competitivităţii realizat de Forumul Mondial Economic, în 2016, România a pierdut nouă poziţii în clasament, ajungând pe locul 62 din 138 de ţări.