Lucian Heiuș și-a dat demisia din fruntea ANAF: Regret că nu pot duce la capăt modernizarea Fiscului

Lucian Heiuș

Sursă: Inquam Photos / George Călin

Lucian Heiuş nu mai este preşedintele ANAF. El a demisionat din funcţie luni, 29 mai. Fără a spune motivul exact al plecării sale, acesta a publicat un lung mesaj-bilanț pe Facebook. Potrivit unor surse politice, acesta ar fi demisionat de la ANAF pentru că, în urma rotativei guvernamentale, ar urma să piardă poziția, iar noul șef al ANAF va avea susținerea PSD.

Lucian Heiuş, preşedintele ANAF, și-a dat demisia. El a postat pe pagina sa de socializare un mesaj cu privire la demisia sa și a spus ce contribuție a avut în instituția pe care a condus-o.

”Mi-am înaintat astăzi demisia din funcția de președinte al Agenției Naționale de Administrare Fiscală. A fost o onoare pentru mine să conduc această instituție și le mulțumesc colegilor mei pentru profesionalismul și implicarea de care au dat dovadă în acest an.

Totodată, sunt mulțumit de faptul că, în acest mandat, ANAF a reușit să atingă cu succes toate jaloanele stabilite prin PNRR și toate obiectivele asumate prin programul de guvernare, cu onestitate, responsabilitate și respect față de contribuabili”, a spus Lucian Heiuș.

Bilanțul de activitate al șefului ANAF

El a menționat că, în 2022, s-a reușit colectarea la buget 353,3 miliarde lei, cu 58 miliarde mai mult față de anul precedent, și rambursarea TVA în valoare de 27,99 miliarde lei, față de anul anterior când s-au rambursat doar 24,34 miliarde Lei.

În primele cinci luni din 2023, s-a rambursat TVA în valoare de 11.451 milioane lei, și s-au încasat 148,02 miliarde lei, cu 9,4 miliarde lei mai mult decât în perioada similară a anului precedent. Iar față de programul comunicat de Ministerul Finanțelor, se înregistrează un minus de 8,9 miliarde lei, din care 8,5 miliarde lei sume necolectate de către Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili.

În plus, în luna aprilie 2023 am trimis 780 de notificări către persoane fizice care nu-și pot justifica veniturile.

Peste 50.000 de verificări la contribuabili persoane juridice şi fizice

Totodată, în acest mandat, au fost efectuate 50.979 verificări la contribuabili persoane juridice şi fizice în urma cărora s-au stabilit sume suplimentare în valoare totală 3.688,5 milioane lei. Au fost efectuate 25.274 verificări documentare la contribuabili persoane juridice şi fizice, în urma cărora au fost stabilite sume suplimentare în valoare totală de 554,2 milioane lei.

În aceeași perioadă, colegii mei de la direcția antifraudă fiscală au cuantificat/estimat implicaţii fiscale – reprezentând TVA, impozite, contribuţii sociale şi de sănătate, alte creanţe – în sumă totală de 2.471,1 mil. lei și au înaintat organelor de urmărire penală 289 acte de sesizare, pentru prejudicii în sumă totală de 621,8 mil. lei. În plus, în urma activităţii de verificare documentară au fost emise decizii de impunere, pentru 1.904 entităţi, valoarea obligaţiilor stabilite însumând 604,9 mil. lei.

Care este cel mai mare regret

Nu în ultimul rând, sunt mândru că, în mandatul meu, administrația fiscală a deschis căi de acțiune către zone de evaziune care n-au mai fost abordate până acum.

Regret că nu pot duce până la capăt procesul de modernizare al ANAF și proiectele începute acum și sper ca viitorul președinte să continue proiectele de digitalizare ale instituției”, a scris Lucian Heiuş pe Facebook.