Lucian Romașcanu, atac la adresa USR

Potrivit lui Lucian Romașcanu, USR ar trebui, în primul rând, să explice de ce în mandatul lor la guvernare nu a crescut nicio pensie.

”USR, în primul rând ar trebui să explice introducerea în PNRR, pe lângă această obligativitate a recalculării pensiilor şi a plafonului acela de 9,4% pe care noi am reuşit să îl renegociem, de ce în mandatul lor la guvernare, împreună cu PNL, nu a crescut nicio pensie”, a declarat el.

Purtătorul de cuvânt al PSD a acuzat USR că ”se suie pe un val de emoţie, într-un mod total nefericit şi incorect în acelaşi timp, pentru a încerca să câştige nişte capital politic”.

Potrivit acestuia, ”USR este ultimul care trebuie să vorbească în contextul în care tot ceea ce este în acest moment neplăcut sau rău sau complicat de negociat, în PNRR, li se datorează”.

Lucian Romașcanu a adăugat că USR se aliază cu AUR și cu alte persoane care susțin că nu există o bază legală.

”Vor să nu mai dăm majorările la 3,8 milioane de pensionari? Totul este legal, totul este aşa cum am negociat la Bruxelles”, a spus acesta.

Nemulțumiri privind recalcularea pensiilor

Despre controversele legate de recalcularea pensiilor, Romașcanu a spus:

”Din păcate, valul de nemulţumiri este amplificat, aş spune artificial, pentru că în momentul de faţă există cifre care spun foarte clar că 0,05% din totalul pensiilor sau din totalul celor care au primit recalcularea, au solicitat o nouă recalculare, iar din total, 0,024% au fost îndreptăţite a fi recalculate”.

Purtătorul de cuvânt al PSD a spus că ”în prezent, sunt în jur de 20 sau 30 de oameni, maxim, pe zonele cu cea mai mare prezenţă, la Casele de pensii. Din păcate, la nivelul Casei Naţionale de Pensii, formularul care a trimis acea recalculare nu a fost cel mai bine întocmit şi oamenii s-au speriat”.

”Repet, nicio pensie nu va scădea, toate pensiile care sunt în plată şi care au venit cu recalculare de scădere, vom rămâne la fel, cum sunt în plată. 3,8 milioane cresc. Din cele 700.000, care au avut o recalculare negativă, 500.000 sunt în zona asistenţei sociale, care vor ajunge la nivelul în plată. Nu există niciun fel de problemă”, a mai spus el.

Întrebat dacă PSD își asumă comunicarea deficitară, Lucian Romașcanu a răspuns:

”Dacă vreţi să politizăm, deşi nu aş fi vrut să fac acest lucru, ştiţi de unde este preşedintele Casei Naţionale de Pensii. Acolo a fost o problemă tehnică în redactarea acelor foi, acele decizii care s-au trimis la pensionari, putea să se scrie explicit şi mare că pensiile care sunt în acest moment, rămân în plată. Este scris, numai că nu este scris mare. Pe un val de informări nu întotdeauna adevărate, oamenii au intrat în panică”.

Potrivit purtătorului de cuvânt al social-democraților, ”acest tumult din societate se va opri în septembrie, când vor veni pensiile recalculate”.

Deputatul USR Radu Miruță a sesizat Avocatul Poporului privind noua lege a pensiilor

Radu Miruță, deputat USR de Gorj, a sesizat Avocatul Poporului referitor la modul în care noua lege a pensiilor, adoptată rapid de PSD și PNL, încalcă principiul contributivității și al stabilității pentru actualii și viitorii pensionari care au lucrat zeci de ani în condiții speciale de muncă.

Ministrul Muncii din partea PSD și alți reprezentanți ai partidului susțin că acești pensionari au fost privilegiați până acum, ignorând complet faptul că statul a colectat pentru ei, lunar, contribuții suplimentare de 8-10% comparativ cu angajații care au lucrat în condiții normale.