Declarațiile acestuia vin după ce fostul premier Florin Cîțu a spus că găurile din buget au apărut pentru că miniștrii PSD nu au fost în stare să realizeze reformele din PNRR, astfel încât să primim banii respectivi.
Încă nu s-a luat nicio decizie privind eliminarea facilităților fiscale
Potrivit lui Lucian Romașcanu, deocamdată nu există nicio decizie clară în PSD privind o eventuală eliminare a facilităților fiscale ale angajaților din agricultură, construcții și IT.
„Opinia generală a PSD e de analizare a acestor facilități și, în urma analizei, discutarea cu toți cei interesați și luarea celui mai bune decizii, pentru că, așa cum spunea și președintele Ciolacu, există vreo 74 de miliarde neîncasate în baza acestor facilități și trebuie văzut care e facilitate, care e ajutor care duce spre ajutor social și, la final, să se decidă ce se face și cum se face.
Înțeleg că PNL s-ar opune. Dl Cîțu era primul care vorbea de egalitate, echitate fiscală, dl Orban la fel. Dânșii ar fi bine să-și mențină într-o linie rezonabilă variația ideilor de la un an la altul, că o să-și confuzeze definitiv electoratul, și piața, și pe toată lumea.
Sunt partenerii noștri și nu vreau să intru în contradicții, cel puțin nu în media, dar nu au fost de acord nici cu plafonarea prețului la energie, apoi au fost cei care au clamat beneficiile și bine au făcut, că chiar au fost beneficii.
Să nu uităm că aceste facilități fiscale care au făcut din sectorul IT sectorul cu cea mai rapidă creștere din Europa, sectorul construcțiilor… au salvat PIB-ul României în atâtea perioade. Au fost măsuri ale PSD, acum e momentul să vedem care din ele-și mai produc efectul, care nu-și mai produc, care sunt dincolo de ce a fost în intenția inițială. Împreună cu partenerii și cu jucătorii din industiile respective. vom decide ce și dacă vom elimina.
Nu s-a luat nicio decizie nici măcar la nivelul premierului și a PSD de a se ști acum care și cât se va tăia. E o discuție prematură”, a declarat acesta pentru B1 TV.
Deficitul bugetar, rezultatul deciziilor fostului premier Florin Cîțu
Purtătorul de cuvânt al PSD a criticat ulterior deciziile fostului premier Florin Cîțu, spunând că deficitul bugetar există din cauza deciziilor sale.
„Dl Cîțu a împrumutat 200 de miliarde și ne-a adus în procedură de deficit excesiv plătind banii fraților Micula și avansuri la tot felul de alte lucruri.
Deci dacă suntem în situația în care suntem, să recuperăm niște deficite și neîmpliniri economice, suntem în mare măsură și datorită guvernării absolut fanteziste a dlui Cîțu”, a afirmat Lucian Romașcanu.