Lucrările de construcții au înregistrat o creștere importantă în volum, în primele 11 luni ale anului, conform datelor publicate de Institutul Național de Statistică. Cel mai important factor al creșterii au fost lucrările de reparaţii capitale.
Lucrările de construcții nu au fost afectate de pandemia de coronavirus, în condițiile în care 2020 a adus un regres puternic pentru cele mai multe din sectoarele economice.
Din contră, primele 11 luni ale anului trecut consemnează un avans important pentru volumului lucrărilor de construcții, atât ca serie brută, cât și ca serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate.
Lucrările de reparații capitale au susținut creșterea
Volumul lucrărilor de construcţii a crescut, ca serie brută, cu 16,7%, iar ca serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate, cu 19,3% în primele 11 luni ale anului trecut, comparativ cu perioada similară din 2019, potrivit unui comunicat al Institutului Naţional de Statistică.
Pe elemente de structură au avut loc creşteri la lucrările de reparaţii capitale (+50%), lucrările de întreţinere şi reparaţii curente (+29,9%) şi la construcţiile noi (+8,4%).
Pe obiecte de construcţii, ca serie brută, au avut loc creşteri astfel: clădirile rezidenţiale (+18,8%), lucrările de construcţii inginereşti (+18,4%) şi la clădirile nerezidenţiale (+12,9%).
Lucrările de construcții au scăzut în noiembrie față de octombrie
Ca serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate, volumul total al lucrărilor de construcţii a crescut cu 19,3%, creştere reflectată în volumul lucrărilor de reparaţii capitale (+49%), al lucrărilor de întreţinere şi reparaţii curente (+38,4%) şi al lucrărilor de construcţii noi (+9,7%).
Pe obiecte de construcţii, seria ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate evidenţiază creşterea volumului construcţiilor inginereşti (+23,1%), clădirilor rezidenţiale (+20,4%) şi al clădirilor nerezidenţiale (+14,2%).
În luna noiembrie 2020, volumul lucrărilor de construcţii a scăzut, faţă de luna precedentă, ca serie brută, cu 3,3%, iar ca serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate cu 4,8%.
Faţă de luna corespunzătoare a anului precedent, volumul lucrărilor de construcţii a crescut, atât ca serie brută, cât şi ca serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate, cu 7,8%, respectiv cu 14,6%, mai precizează Institutul Național de Statistică.