Potrivit sursei citate, contractul va avea o durată de implementare de 17 luni, cinci luni fiind alocate elaborării studiului de fezabilitate pentru Secţiunea 1 Sibiu – Boiţa şi Secţiunea 5 Curtea de Argeş – Piteşti, 12 luni pentru Secţiunea 2 Boiţa – Racoviţa, Secţiunea 3 Racoviţa – Văleni, Secţiunea 4 Văleni – Curtea de Argeş şi Secţiunea 6 DN 73C Tigveni – Râmnicu Vâlcea şi cinci luni pentru Asistenţa Beneficiarului pentru lansarea şi finalizarea licitaţiilor de lucrări pentru construcţia Autostrăzii Sibiu – Piteşti.
Contractul a fost atribuit prin procedura de licitaţie publică deschisă Asocierii Spea Ingegneria Europea Milano Italia Sucursala Bucureşti (lider de asociere) – Tecnic Consulting Engineering România.
"În acest moment, distanţa între localităţile Sibiu – Piteşti se realizează în special pe drumul naţional 7, drumul european 81 şi este de aproximativ 160 de kilometri, timpul minim de parcurs fiind de 2 ore şi 30 minute", se precizează într-un comunicat al CNADNR.
Finanţarea proiectului este asigurată din fonduri de coeziune (85%) şi de la bugetul de stat (15%).
"După cum am promis, astăzi (luni – n. r.) s-a semnat contractul de Revizuire/Actualizare Studiu de Fezabilitate pentru Autostrada Sibiu-Piteşti. Am solicitat prestatorului să înceapă cu sectoarele mai puţin dificile, Loturile 1 şi 5, astfel încât implementarea proiectului să se realizeze cât mai repede. În aceste condiţii, lucrările efective la Autostrada Sibiu – Piteşti ar putea începe în anul 2016. Acest proiect a fost identificat în Master Planul General de Transport ca fiind prioritate zero, astfel închizându-se Coridorul IV Pan European, Nădlac – Constanţa", a declarat directorul general, Narcis Ştefan Neaga.
AGERPRES