Dezvoltatorul cu capital britanic Nova Imobiliare va începe în această lună construcţia mall-ului Colosseum Shopping Center, proiect anunţat încă din 2006, ce va fi amplasat pe şoseaua Chitilei, potrivit companiei.
Proiectul, desfăşurat pe o suprafaţă de 620.000 metri pătraţi, va fi de trei ori mai mare decât AFI Palace Cotroceni şi va necesita o investiţie estimată la 350 mil. euro, similară cu cea pe care a atras-o mall-ul din Cotroceni (300 mil. euro).
Colosseum va avea 190.000 de metri pătraţi de spaţii destinate comerţului cu amănuntul, cu peste 480 de magazine şi 8.500 locuri de parcare, iar 58.000 de metri pătraţi vor fi alocaţi unui parc de retail.
Prima fază a proiectului prevede construcţia parcului de retail, cu spaţii comerciale de la 1.500 de metri pătraţi la 19.500 metri pătraţi. Printre chiriaşi se numără Carrefour şi reţeaua de bricolaj Leroy Merlin.
Reprezentanţii dezvoltatorului au anunţat că până în prezent au fost efectuate toate lucrările pregătitoare pentru începerea construcţiei.
„Am început deja lucrările pentru prima fază, care presupune o investiţie de 90 milioane euro, aceasta urmând să fie finalizată în primăvara anului viitor, iar faza a doua va fi încheiată în 2012″, a declarat Ellisseos Ulysses Vafiadis, directorul Nova Imobiliare.
Cel mai mare proiect al companiei
Potrivit sursei citate, România a rămas, în pofida crizei, o piaţă atractivă pentru investitori, cu un important potenţial de creştere, fiind mai bine poziţionată decât multe state europene.
„Colosseum este cea mai mare investiţie a noastră până în prezent, dar derulăm proiecte şi în alte state europene”, a mai spus Vafiadis. El a adăugat că Nova Imobiliare nu are o abordare „oportunistă” şi nu intenţioneză să vândă proiectul Colosseum.
Reprezentantul Nova Imobiliare a arătat că dezvoltatorul are în vedere şi alte investiţii în România, dar nu va începe proiecte noi până la finalizarea Colosseum.
„Probabil vom începe o dezvoltare urbană, dar nu pot oferi alte detalii în acest moment”, a afirmat Vafiadis.
Proiectul va fi administrat şi închiriat de firma germană ECE Projektmanagement, condusă până de curând de Radu Merică, care a cel care a fost şef timp de cinci ani peste afacerile lui Ion Ţiriac. Partea de project management este asigurată de Gardiner & Theobald.
SURSA: Mediafax