Lucrările la Pasajul Doamna Ghica vor fi reluate miercuri, 11 ianuarie

Nicușor Dan, primarul general al Capitalei, a anunțat că lucrările la Pasajul Doamna Ghica vor fi reluate pe data de 11 ianuarie 2023, 50% din tablierul metalic fiind deja montat. În prezent se fac pregătiri pentru asamblarea restului de piese și ridicarea acestuia pe poziție, pe porțiunea din mijlocul intersecției. În paralel cu aceste operațiuni se lucrează la pasaj la rampa de acces dinspre rampa Piața Delfinului.

„Suntem în grafic cu toate etapele și am primit asigurări din partea constructorului, Trustul de Clădiri Metropolitane București, că se va accelera ritmul lucrărilor astfel încât Pasajul sa fie finalizat înainte de termenul prevăzut în contract (vara acestui an)”, a scris, marți după-amiază, Nicușor Dan pe contul lui de Facebook.

Vă amintim că lucrările la Pasajul de la Doamna Ghica au fost reluate de Primăria Municipiului București (PMB) la finalul lunii august 2021, după nouă luni de pauză. Şantierul a fost blocat din lipsa fondurilor, situaţia fiind rezolvată prin realizarea unui parteneriat între Primăria Municipiului București (PMB) şi Primăria Sectorului 2.

A fost finalizată devierea reţelelor, care au fost date în exploatare șo au fost finalizate lucrările de sistematizare la sol, rămânând de executat lucrările de suprastructură. Lucrările la pasaj au fost oprite în luna noiembrie 2020, la 40% din stadiu de execuţie, structura de rezistenţă şi devierea reţelelor de utilităţifiind aproape gata.

Până în decembrie 2022, au fost finalizate toate lucrările subterane şi cele de pe străzile adiacente

În ciuda acestui fapt, luna trecută, Nicușor Dan a anunțat că fost deschisă circulaţia pe Şoseaua Colentina, atât pe linia de tramvai, cât şi pe carosabil, pe sensul de mers spre Obor.

„Circulaţia se va desfăşura astfel pe toată perioada Sărbătorilor, până pe data de 9 ianuarie. Începând cu această dată, traficul pe linia de tramvai va fi întrerupt în vederea montării tablierului pe tronsonul care traversează linia de tramvai. Până în prezent au fost finalizate toate lucrările subterane şi cele de pe străzile adiacente, iar în acest moment se lucrează la asamblarea, sudarea și montarea tronsoanelor de tablier metalic aferente structurii podului, conform graficului de execuție”, a anunțat edilul Capitalei pe data de 21 ianuarie 2022.

În luna noiembrie a anului trecut, Nicușor Dan a reamintit că va continua montajul tablierului metalic aferent Pasajului Doamna Ghica. Pe data de 19 noiembrie 2022 și 20 noiembrie 2022 au fost ridicate pe poziție elementele aferente tronsonului C3 și s-au montat alte piese parte din tronsonul C1.

„Pentru accelerarea lucrărilor s-au pregătit în avans operațiunile pentru săptămâna în curs astfel încât să nu mai fie necesară blocarea circulației pe strada Doamna Ghica. S-a ridicat prima jumătate a tronsonului C2, urmând ca zilele următoare tablierul să fie întregit pe o nouă porțiune”, a explicat atunci Nicușor Dan.