Lucrările la podul peste Dunăre de la Brăila vor începe în primăvara anului 2016, se arată într-un comunicat remis de Ministerul Transporturilor.
Ministrul Transporturilor, Ioan Rus s-a întâlnit recent, la sediul instituţie, cu reprezentanți ai autorităților locale din județele Galați și Brăila pentru a discuta despre proiectele prioritare de infrastructură rutieră ce urmează a fi implementate în cele două județe.
Primul ministru: Aprobăm memorandumul privind Master Planul de Transport
Unul dintre aceste proiecte este construcția podului peste Dunăre, proiect inclus în Master Planul General de Transport. Proiectul, în valoare estimată la peste 246 de milioane de euro, urmează să fie implementat în perioada de programare 2014-2020.
Podul peste Dunăre, așa cum a fost el testat în modelul național de transport ce stă la baza MPGT, urmărește fluidizarea fluxurilor de trafic auto din zonele Galați, Brăila și Tulcea, având asigurate conexiunile la rețelele de transport existente, precum și la viitorul drum expres, cuprins în Master Planul General de Transport, ce leagă orașele Galați și Tulcea, de județul Constanța.
AUTOSTRĂZI Master Planul propune construirea a 1.301 km. Vezi care sunt proiectele
Proiectul tunelului pe sub Dunăre, propus de autoritățile locale din Galați, ca soluție la problemele de trafic auto din zonă, urmează să fie testat în MPGT pentru a analiza sustenabilitatea economică a acestuia. În funcție de rezultatele testării prin modelul național de transport, proiectul tunelului pe sub Dunăre ar putea fi inclus la finanțare pe fonduri europene în cadrul MPGT sau inițiată procedura de către autoritățile locale pentru implementarea proiectului prin concesiune.
În privința proiectului podului peste Dunăre de la Brăila, CNADNR va anunța în perioada imediat următoare câștigătorul licitației pentru revizuirea Studiului de Fezabilitate pentru construcția podului. În etapa următoare, CNADNR va derula procedura legală pentru încheierea contractului de execuție a lucrărilor.