”Visul meu de a fi muzician a fost înlocuit cu ceea ce fac acum: ajut oamenii să aibă o viață mai profitabilă, mai flexibilă și plină de sens”, spune Graham Cochrane, un tânăr din SUA care a ajuns să câștige 160.000 dolari lunar din venituri pasive, după ce și-a pierdut jobul în 2009.
El este dovada vie a zicalei ”Când o ușă se închide, o alta se deschide”. Dar și o confirmare a faptului că există metode prin care se pot obține venituri cu regularitate, fără să muncim pe rupte
”Nu am fost niciodată genul antreprenorial. Dar, după ce mi-am pierdut slujba de inginer audio a trebuit să devin creativ”, mărturisește bărbatul care, după 13 ani, ajuns la vârsta de 39 de ani, și-a construit două afaceri online care îi aduc un venit total de 160.000 de dolari pe lună, potrivit CNBC.
Singura sa prioritate în acest moment este familia, căreia reușește să-i dedice aproape tot timpul său.
Graham Cochrane a dorit să devină muzician și și-a urmat visul lucrând într-o corporație, ca inginer audio, în timp ce a dezvoltat și o afacere ca producător de muzică independent.
Dar în 2009, la doar 26 de ani, și-a pierdut locul de muncă și a decis să-și facă propria afacere, în care câștiga între 800 și 1.000 de dolari pe lună, în timp ce soția lui câștiga între 500 și 1.000 de dolari pe lună, ca fotograf.
Reușeau să supraviețuiască din puținele economii avute și din bonurile alimentare. Când au devenit părinți, au început să resimtă mai mult presiunile financiare.
2.800 de proprietari de afaceri folosesc produsele mele de coaching
Prima afacere pe care a început-o a fost The Recording Revolution, un blog de muzică și educație care vinde cursuri de producție muzicală. A doua afacere, începută în 2018, îi învață pe oameni cum să facă bani din pasiunile lor.
”Este cea mai profitabilă afacere, datorită vânzărilor de cursuri online și programelor de coaching, precum și comisioanelor”, explică el. În acest moment, aproximativ 2.800 de proprietari de afaceri folosesc produsele mele de coaching. Scopul este de a-i ajuta să dezvolte o afacere online, în timp ce lucrează mai puține ore, explică el.
Cafeaua de dimineață, Biblia și o rugăciune
Cea mai mare satisfacție a lui Graham Cochrane este că poate să-și petreacă mai mult timp cu familia, configurându-și viața profesională și personală astfel încât să concentreze pe cele mai importante lucruri ale vieții.
Iată cum se desfășoară o săptămână din noua sa viață
”De obicei, mă trezesc la 5 dimineața, înaintea copiilor, pentru că îmi doresc întotdeauna o oră doar pentru mine. Încep cu o cafea. Citesc câteva pasaje din Biblie și rostesc o rugăciune.
Apoi pregătesc micul dejun alături de soție și, după ce trezim copiii, petrecem aproximativ 30 minute cu toții, la micul dejun, după care îi duc la școală”, povestește el.
Doar cinci ore pe săptămână, lunea și miercurea
Graham explică și cum obține o parte din veniturile pasive.
”Luni, planific și creez videoclipuri YouTube și noi episoade podcast. Potențialii clienți mă găsesc, de obicei, cu ajutorul acestui conținut online gratuit. Dacă sunt mulțumiți de ceea ce le ofer, se pot înscrie la newsletter și pot primi e-mailuri despre cursuri online premium. O parte din veniturile pasive le obțin din aceste cursuri.
Mi-am proiectat sistemul de afaceri pentru a trimite automat e-mailuri, așa că cea mai mare parte a muncii este de a menține un flux constant de conținut nou, gratuit”, spune el.
Apoi urmează înregistrarea videoclipurilor și podcast-urilor, care durează aproximativ două ore. Conținutul este încărcat de altcineva. În zilele de luni , ora rămasă liberă este dedicată răspunsului la e-mailuri sau acordării de sfaturi membrilor comunității de coaching. Miercurea, Graham Cochrane găzduiește un apel live de 90 de minute cu cei care folosesc produsele sale de coaching.
”O dată pe lună, organizez un antrenament video exclusiv pentru abonați, iar asta înseamnă aproximativ două ore de muncă în plus, lunar, la programul descris mai sus”, menționează el.
Dar din dar se face Rai
Tânărul spune că merge la biserică în fiecare duminică și deseori face voluntariat cu organizații locale care ajută persoanele fără adăpost.
”Filosofia mea este că fac acești bani pentru a putea da din ei și unor organizații de caritate și bisericii locale. Donăm 30% din venitul nostru, dar sperăm să putem dona 50% din banii pe care îi câștigăm, mărturisește el.