Comisarul-șef Christian Ciocan, purtătorul de cuvânt al Federaţiei Sindicatelor Democratice din Poliţia Română (F.S.D.P.R.), atrage atenția asupra accidentelor de circulație ale căror victime sunt pietonii.
Christian Ciocan a exprimat poziția Federației cu privire la numărul tot mai mare de accidente rutiere ale căror victime sunt pietonii și au loc din vina pietonilor. Acesta a venit cu propuneri concrete pentru reducerea evenimentelor nefericite pe carosabil:
„Vreau să vorbesc de accidentele de circulație care sunt produse mai ales din vina pietonilor, nerespectării regulilor de circulație de către pietoni, care rămâne o principală cauză favorizantă de accidente în urma căreia cad victime. De mulți ani, România se confruntă cu această problemă! În același timp, Uniunea Europeană a și impus niște limite de orizont care inițial au fost până în 2020, iar acum până în 2025, de reducere a accidentelor de circulație soldate cu victime omenești, iar cum traversările neregulamentare continuă să rămână una dintre principalele cauze favorizante, Federația a analizat ce se întâmplă concret în traficul rutier, a tras următoarele concluzii și face următoarele propuneri:
Traversările neregulamentare nu numai că au continuat să rămână o cauză principală de producere a evenimentelor rutiere, dar acestea s-au upgradat prin faptul că pietonii, acum, nu numai că nu respectă regulile de circulație convenționale, dar mai poartă și niște căști pe urechi, mai au și niște telefoane mobile în care se uită în timp ce traversează. Astfel, sigur că atenția, oricâtă bunăvoință am avea să considerăm că este distributivă, atunci când e vorba de traversare, ea trebuie concentrată fix pe traversare. Din păcate, se întâmplă tocmai invers, astfel încât conducătorii auto, chiar dacă își iau măsuri de evitare a accidentelor de circulație, nu întotdeauna reușesc să evite“, a explicat Ciocan.
Lucrul acesta e interzis chiar și la conducătorii auto
„Atragem atenția față de portul căștilor în circulația pe drumurile publice, pentru că nu doar pietonii poartă căști, ci poartă și trotinetiștii, bicicliștii și alții. Atragem atenția față de privitul la telefoanele mobile sau manipularea acestora. Lucrul acesta e interzis chiar și la conducătorii auto, pentru că de mult timp știm că li s-a recomandat sistemul handsfree și, mai mult decât atât, a fost un proiect de lege la Ministerul de Interne. Federația propune ca acest proiect de lege să fie reluat și analizat și discutat, pentru că scopul nostru este în acord cu cel al UE, de sancționare a pietonilor care nu respectă aceste reguli de circulație. Așa cum conducătorii auto au interdicția de a folosi telefonul mobil, la fel și pietonii, în momentul în care se deplasează pe drumul public, care e supus regulilor rutiere, trebuie să respecte aceste reguli”, a spus Christian Ciocan.
Președintele Federației a mai adăugat că societatea evoluează și nu mai putem rămâne la nivelul unor ani în care mergeam pe drezină. Sigur că trebuie să ne adaptăm condițiilor concrete și Federația trage un serios semnal de alarmă față de această problemă care este accidentul de circulație în care victimă cade pietonul, chiar din vina acestuia. Este important ca opinia publică să fie informată, dincolo de măsurile pe care autoritatea publică trebuie să le ia.
„Înainte de a combate, Poliția caută să prevină, să conștientizeze. Asta ne și definește ca misiune, pentru că noi am spus că misiunea poliției este aceea de a servi comunitatea, dar nu ca pe un beneficiar pasiv al serviciilor oferite de poliție, ci ca pe un real partener de dialog. Așadar, Poliția cere comunității să-i fie partener în acest scop comun, bun pozitiv, de reducere a accidentelor de circulație în care victime sunt pietonii“, a concluzionat Christian Ciocan.