Chiar dacă este extrem de discretă când vine vorba despre viața personală, în spatele lui Carmen Avram există o persoană foarte importantă care se preocupă de ea și care îi pregătește inclusiv micul dejun.
Aceasta este acum europarlamentar din partea PSD, după ce mulți ani a activat ca jurnalist la Antena 3. Puțini știu însă că ea este căsătorită cu un alt jurnalist, Adrian Ursu.
La un moment dat, Carmen Avram a oferit detalii despre căsnicia ei cu Adrian Ursu.
”E bărbatul ideal pentru o femeie de carieră. Eu nu fac nimic, cu ruşine o spun, nu am timp de nimic. El reuşeşte, nu ştiu cum, să ţină totul în echilibru, să se ocupe de toate, să-şi facă şi meseria şi să-mi lase şi omleta pregătită dimineaţa. E drept că mă mai ceartă că sunt dezordonată. Dar e un suflet foarte mare…E un tip cu care se trăieşte foarte, foarte uşor, e un om luminos, are multă bucurie în el. Şi-mi dă spaţiu. Niciodată n-a zis: “Băi, dar mai stai şi tu pe acasă!”, spunea atunci Carmen Avram, potrivit stirilekanald.
Care este marele ei regret
Carmen Avram și Adrian Ursu nu au copii, iar acesta este un motiv de regret pentru cea care a devenit europarlamentar.
”Ne tot gândim să înfiem, dar nici asta nu iese. Am început procedurile de două ori, dar tot timpul s-a întâmplat ceva şi am abandonat. Nu cred că e bine să forţezi lucrurile, şi mai ales în acest sens. Cu un copil, totul e atât de delicat… Aş vrea totuşi să vină şi timpul lui. Dacă aş intra într-un cămin de copii, i-aş lua pe toţi“, povestea Carmen Avram.