Au început să iasă la iveală informații noi despre președintele moldovean, Igor Dodon. Centrul Român pentru Jurnalism de Investigație a prezentat date din documente confidențiale care atestă o relație strânsă între cei șefi de state.
Centrul Român pentru Jurnalism de Investigație a susținut că între președintele moldovean, Igor Dodon, și cel rus, Vladimir Putin, există o relație bazată pe interese financare directe. Potrivit CRJI, 70.000 de euro au intrat în contul fundației “Din suflet”, a Galinăi Dodon (soția președintelui Republicii Moldova). “Potrivit unor documente confidențiale (care au originea în Republica Moldova) consultate de către Centrul Român pentru Jurnalism de Investigație, pe 16 august 2017, în contul bancar pentru euro (deschis la Victoriabank din Chișinău) al fundației “Din suflet” a intrat suma de 70.000 de euro”, susține sursa citată. Numărul contului fundației, așa cum apare în documentele consultate de către Centrul Român pentru Jurnalism de Investigație, este MD76VI022240300000223EUR. Acest număr de cont apare ca atare pe site-ul președinției moldovenești, la categoria “Prima Doamnă”, unde se vorbește de fundația “Din suflet”. De altfel, “Din suflet” are o pagină dedicată pe site-ul actual al președinției moldovene.
Conform surselor indicate, suma de 70.000 de euro a provenit dintr-un cont deschis la Absolutbank din Moscova, cont deschis pe numele lui Igor Chaika. “La puțină vreme după realizarea acestui transfer bancar, Igor Chaika a fost numit ambasador de afaceri în Moldova și Transnistria de către “Delovaya Rossiya”, organizație a mediului de afaceri rus. Conform publicației electronice moldovenești Infotag, președintele moldovean Igor Dodon este un apropiat al “Delovaya Rossiya”.
Igor Chaika este unul din cei doi fii ai procurorului general al Rusiei, Yuri Chaika. Conform unei investigații a Fundației Anti-Corupție (FBK), conduse de opozantul rus Alex Navalnâi, Igor Chaika ar fi câștigat mai multe contracte cu statul cu largul sprijin al influenței tatălui său. Ancheta FBK pomenește și afacerile gri ale fratelui lui Igor, Artem (Artyom) Chaika. Acesta din urmă, de altfel, se află și pe celebra “listă Magnitsky”, a celor cărora SUA le-au impus sancțiuni.
Potrivit celor de la Centrul Român pentru Jurnalism de Investigație, Igor Dodon a mai fost finanțat cu bani rusești prin metode netransparente.
La sfârșitul acestei săptămâni, în Republica Moldova se vor organiza alegeri parlamentare.
Potrivit documentelor menționate în debutul acestui articol, una din companiile rusești de lobby foarte loiale lui Putin, Minchenko Consulting, este foarte implicată în manipularea mediatică din campania electorală premergătoare acestor alegeri.