Premierul Ludovic Orban a afirmat marţi că se aşteaptă punctele de vedere ale tuturor actorilor relevanţi privind proiectul de desfiinţare a Secţiei speciale pentru magistraţi, arătând că acesta este departe de forma finală.
Ce spune Ludovic Orban
„Este un proiect care a fost pus în dezbatere publică şi care a fost trimis spre avizare către CSM. Aşteptăm punctele de vedere ale tuturor actorilor relevanţi din domeniu. Este un proiect de lege care este supus dezbaterii, aşteptăm punctul de vedere al CSM, ca atare încă suntem departe de forma finală. Noi am avut ca obiectiv în programul de guvernare elaborarea şi iniţierea proiectului de act normativ şi noi considerăm că este foarte importantă adoptarea acestui act normativ de desfiinţare a Secţiei speciale”, a spus Orban.
Premierul a avut, marţi seară, o întâlnire cu reprezentanţii Consiliului Investitorilor Străini.
Ce spune despre moțiune
„Conform evaluării noastre, nu există numărul de voturi necesare astăzi. (…) Din punctul meu de vedere, astăzi, pe evaluarea pe care o avem, dacă nu apar repoziţionări din partea unor actori politici care să aibă o oarecare consistenţă numerică, moţiunea cum este astăzi (…) nu are şanse să treacă”, a subliniat Orban, citat de Agerpres.
El a susţinut că liderul Pro România, Victor Ponta, „încă mai poate să îşi schimbe părerea de zece ori până la momentul votului”.