Decizii importante pentru viitorul energetic al României au fost luate luni, la Paris, de premierul Ludovic Orban. Acesta a semnat cu Franța un acord important pentru realizarea proiectului privind reactoarele 3 şi 4 de la Cernavodă şi în reparaţia capitală a reactorului 1 de la Cernavodă.
Premierul Ludovic Orban a precizat că Declaraţia de intenţie în domeniul nuclear civil, semnată cu omologul său francez, Jean Castex, vizează, printre altele, colaborarea cu parteneri strategici în realizarea proiectului de construcţie a reactoarele 3 şi 4 de la Cernavodă.
„Am mai semnat cu premierul francez, un document, o Declaraţie de intenţie, privind cooperarea în domeniul nuclear civil care vizează, printre altele, colaborarea cu partenerii strategici în realizarea proiectului de construcţie a reactoarele 3 şi 4 de la Cernavodă şi în reparaţia capitală, în modernizarea, renovarea reactorului 1, într-un cadru evident mai larg cu parteneri strategici. Un proiect extrem de important pentru politica energetică a României”, a spus Ludovic Orban, luni seară, într-o conferinţă de presă la sediul Ambasadei României în Republica Franceză, după întâlnirea cu premierul francez Jean Castex şi ceremonia de semnare a unor documente bilaterale, scrie Agerpres.
Şeful Executivului de la Bucureşti a precizat că a fost semnat şi un acord între Nuclearelectrica şi o companie franceză, Orano. În vizita pe care o efectuează în Franţa, premierul este însoţit, printre alţii, de miniştrii de Externe, Apărării, Economiei şi Agriculturii.
Centralele nucleare, necesare pentru reducerea emisiilor de CO2
Reducerea emisiilor de CO2 pentru a menţine încălzirea globală sub 2 grade Celsius va fi aproape imposibilă fără centrale nucleare, a declarat luni directorul Agenţiei Internaţionale pentru Energie Atomică (AIEA), Rafael Grossi, transmite DPA, conform Agerpres.
Eliminarea treptată a energiei nucleare cum se întâmplă în Germania este o decizie politică, însă ştiinţa indică o direcţie diferită, a spus Rafael Grossi. „Alegerea politică este legitimă iar ţările pot opta pentru una sau cealaltă politică”, a spus diplomatul argentinian atunci când a fost întrebat despre renunţarea la energia nucleară, o politică ce este analizată şi în ţări precum Elveţia şi Belgia.
„Datele ştiinţifice arată că energia nucleară este una cu emisii foarte mici de CO2. Este un fapt că o treime din energia curată este una care provine din surse nucleare”, a subliniat Rafael Grossi.
Sursă foto: INQUAM/Cornel Putan