Ludovic Orban a fost văzut într-o ipostază mai puţin obişnuită pentru publicul larg, însă o persoană apropiată premierului spune că, de fapt, acest lucru îl defineşte şi cei care îl cunosc mai bine ştiu că Orban face acest lucru zi de zi.
Premierul Ludovic Orban a fost surprins într-o ipostază mai puţin obişnuită, cel puţin pentru persoanale care nu îl cunosc îndeaproape.
Ministrul Muncii şi Protecţiei Sociale, Violeta Alexandru, a postat pe pagina sa de socializare o fotografie cu şeful Executivului aflându-se la propriu la muncă, aranjând o serie de cutii care poartă sigla Partidului Naţional Liberal şi mesajul „Semnături pentru dezvoltarea României”.
Violeta Alexandru explică în postarea sa că aceasta este o ipostază care îl defineşte pe Ludovic Orban.
„O fotografie care îl definește. Cei care îl cunosc știu prea bine că muncește mult pentru Partidul Național Liberal și pentru România. Într-o perioadă foarte dificilă”, a scris ministrul Muncii pe pagina sa de Facebook.
Orban: PSD nu a murit, PSD nu este încă înfrânt
După ce liberalii au depus listele pentru alegerile parlamentare, premierul Ludovic Orban a avut un mesaj important de transmis tuturor românilor.
„Bătălia pentru România a început în 2019, cu alegerile pentru Parlamentul European și cu referendumul inițiat de președintele României. Atât referendumul cât și alegerile au reprezentat o victorie a președintelui Iohannis, a PNL și a părții din societate care își dorește o democrație, o justiție independentă, o egalitate a cetățenilor în fața legii și care a susținut că nimeni nu este mai presus de lege.
Bătălia pentru România a continuat cu bătălia prezidențială în care candidatul PNL Klaus Iohannis a câștigat alegerile prezidențiale fără drept de apel. A urmat în 27 septembrie o grea luptă în alegerile locale în care ne-am confruntat cu 29 de baroni roșii.
Alegerile din 6 decembrie sunt alegeri decisive pentru România. În 6 decembrie românii ar trebui să vină la vot cu încredere și să voteze PNL, care este singura forța politică cu capacitatea de a învinge PSD și de a guverna România”, a declarat Orban.
Potrivit premierului, românii au arătat din mai 2019 „că nu mai vor PSD, că s-au săturat de un partid care calcă în picioare drepturile și libertăților oamenilor și care a vrut să confiște România și nu a făcut altceva decât să slujească interesele clientelei politice și să-și apere penalii. (…) PSD nu a murit, PSD nu este încă înfrânt, PSD se zvârcolește și încearcă prin toate mijloacele posibile să țină România ocupată.”