Premierul Ludovic Orban vine cu acuze grave la adresa lui Ioan – Petru Căprariu, preşedintele Casei Naţionale de Pensii, care a intrat în concediu medical, aflând probabil că ar trebui să fie dat afară. Din cauza lipsei sale, au apărut acum probleme foarte grave, atrage atenţia prim-ministrul: nu pot fi calculate pensiile oamenilor care se pensionează.

„Președintele Casei de Pensii și-a luat concediu medical, parcă special ca să creeze probleme în plata pensiilor. Ei creează niște situații de neimaginat, un asemenea comportament iresponsabil eu n-am mai văzut, în condițiile în care sunt întârzieri la calcularea pensiilor. S-au pensionat oamenii și așteaptă deciziile de pensionare, sunt întârzieri de o lună, de două, de trei luni de zile în calculare. Calcule care stau la baza deciziei de stabilire a pensiilor. Stau oamenii și așteaptă deciziile pe pensii și el intră în concediu medical”, a declarat premierul Ludovic Orban, invitat miercuri seară la Digi24.

„Probabil știa că urmează să fie schimbat și din cauza asta a intrat în concediul medical […] Trebuie demiși toți cei care au fost puși de PSD și care sunt responsabili de situația critică în care ne găsim”, a mai precizat Orban.

Prim-ministrul a mai amintit şi alte instituţii unde ar trebui să fie schimbaţi şefii numiţi de PSD, pentru că nu pot gestiona situaţiile foarte serioase pe care le au în faţă.

„Și la toți, la ANRM, care a ajuns într-o situație dezastruoasă, cu omul care e pus de Arsene (Ionel Arsene, președintele PSD Neamț – n.red.), la ANSVSA suntem într-o situație de risc major, pentru că există riscul la nivelul Comisiei Europene să se ia decizia de interdicția privitor la exportul cărnii de porc și a produselor de carne de porc […] Am ajuns în punctul ăsta pentru că a existat un plan de acțiune care a fost discutat cu specialiștii de la nivel european, plan de acțiune care nu a fost pus în practică. Europenii spun: vrem să vedem un plan de acțiune, că sunteți serioși și că vreți să combateți pesta porcină. Ori planul ăla de acțiune a fost trimis la Bruxelles și din el a fost pus în practică te miri ce!”, a declarat Ludovic Orban.