Premierul Ludovic Orban a vorbit miercuri, în deschiderea ședinței de Guvern, despre importanța deosebită a Planul de Relansare Economică propus de guvernarea liberală.
El a atras din nou atenția asupra rolului decisiv pe care îl vor avea fondurile europene în strategia guvernamentală.
”Ministerul Finanțelor, al Fondurilor Europene și cel de Externe trebuie să fie implicate în continuare în asigurarea deciziilor favorabile României la nivel european. Într-un termen de maxim o lună să avem toate legile pentru punerea în practică a programului de relansare economică. Alături de noi va fi domnul Președinte Klaus Iohannis, care a fost în tot acest timp alături de noi și datorită căruia am putut realiza acest plan ambițios. Ministrul de Finanțe Florin Cîțu trebuie să aibă grijă să atragă noi fonduri pentru finanțarea programului”, a spus Orban.
Guvernul prezintă miercuri Planul Național de Investiții și Relansare Economică, un program amplu care stă la baza următoarelor politici economice și administrative. Documentul este elaborat de Guvernul României, iar la evenimentul de lansare, programat de la ora 18, va participa și președintele Klaus Iohannis.
Conform documentului, Guvernul își propune să schimbe modelul de dezvoltare bazat pe consum, într-un model de creștere economică bazat pe investiții, digitalizare și stimularea capitalului autohton. Documentul prevede mai multe măsuri pentru sprijinul IMM-urilor, granturi și fonduri nerambursabile, scheme de garantare, înființarea unei Bănci Naționale de Dezvoltare ca instituție de credit pentru proiecte de investiții și înființarea Fondului Român de Dezvoltare.
Sunt prevăzute și măsuri de protecție socială, printre care vouchere pentru masă caldă pentru persoane în vârstă, vouchere pentru copiii care provin din familii cu venituri mici și pachete pentru persoanele vulnerabile.
La capitolul investiții, Guvernul promite realizarea până în 2027 a trei spitale regionale la Cluj, Iași și Craiova, conectarea cu autostrăzi a provinciilor istorice ale României prin demararea lucrărilor la aproximativ 3.000 de km de autostrăzi și drumuri expres până în 2030, construcția metroului din Cluj și finalizarea liniei de metrou care face legătura cu Aeroportul Otopeni. De asemenea, Guvernul mai promite reabilitarea și modernizarea a 20.000 km de drumuri locale și 7.000 km de drumuri județene, extinderea rețelelor de apă și canalizare și realizarea Canalului Siret-Bărăgan.