Ludovic Orban, nou atac dezlănțuit la Klaus Iohannis! Președintele PNL nu se mai ferește de nimic, aruncând vorbe grele chiar la adresa proiectului de suflet al șefului Statului, proiectul ”România Educată”. Orban se pune singur pe poziții din ce în ce mai ireconciliabile cu Iohannis.
Ludovic Orban, nou atac dezlănțuit la Klaus Iohannis! Sprijinul pe care i-l arată șeful Statului lui Florin Cîțu nu are cum să îl lase indiferent pe actualul președinte al PNL.
Iar lupta la baionetă între Ludovic Orban și Florin Cîțu pentru șefia PNL aduce prejudicii nu doar liberalilor, ci mai nou și lui Klaus Iohannis.
Ludovic Orban, nou atac dezlănțuit la Klaus Iohannis! ”Avem de ales între o opţiune bună şi una proastă”
Preşedintele PNL, Ludovic Orban, le-a transmis, miercuri seara, liberalilor din filiala Sector 1 că pe 25 septembrie au de ales între o opţiune bună şi una proastă la şefia partidului, adăugând că la acea dată se alege preşedintele formaţiunii politice şi nu „distribuitorul de resurse pentru proiectul ‘România Educată'”.
„Avem de ales între o opţiune bună şi una proastă. Asta este. (…) Sectorul 1 e o oază de democraţie, Vâlcea e o oază de democraţie, nu e peste tot aşa. Preşedinţii care vor să candideze la o funcţie în Biroul Executiv în filialele în care preşedinţii au trecut de partea lui Florin Cîţu li s-a pus condiţia ca să fie sprijiniţi ca să nu treacă moţiunea Ludovic Orban.
Au fost nişte simulacre de CDJ-uri la care s-a plecat cu urna din sală, la care nu au avut dreptul să fie reprezentaţi în comisia de numărare reprezentanţi care mă simpatizează şi mă susţin, la care urna era în acelaşi loc în care se lua buletinul de vot în faţa prezidiului, preşedintelui de filială.
S-a votat secret… Asta este realitatea. Din delegaţii sunt scoşi primari pe capete, primari cu rezultate excepţionale. Primarul de Satu Mare, Ovidiu Duma, cu rezultate de şase mandate pentru că a semnat moţiunea Orban a fost ras din delegaţie, nu mai zic de alţi primari din Suceava raşi din delegaţii.
Dacă nu alegem bine în 25 septembrie lucrurile pot să o ia într-o direcţie pe care nu ne-o dorim niciunul dintre noi.
Cîțu, ”distribuitorul de resurse pentru România Educată”
Alegem preşedintele PNL, nu distribuitorul de resurse pentru ‘România Educată'”, a spus Orban, în Comitetul Director al PNL Sector 1 în care se supun la vot moţiunile candidaţilor la şefia PNL.
El a arătat că preşedintele PNL trebuie să fie un lider, un om care cunoaşte partidul, un om tobă de carte şi care ştie să comunice şi să ia decizii bune.
„Preşedintele PNL trebuie să muncească 24 de ore din 24 dacă este necesar. Nu are voie să aibă odihnă. El este, nu full option, este full time job”, a spus Orban, care a adăugat că preşedintele PNL trebuie să fie un om bun.
El a afirmat că PNL a scăzut în sondaje în ultima perioadă.
”Oamenii ne judecă după cum guvernăm”
„Suntem în aceeaşi situaţie ca în 2017 când multora dintre noi aproape ne era ruşine că suntem membri ai PNL, când partidul era demoralizat, era împărţit în nu ştiu câte fracţiuni, era după înfrângeri ruşinoase şi aproape nimeni nu mai credea în şansa noastră la victorie.
Din păcate şi astăzi avem aceleaşi scoruri, nu din cauza competiţiei politice. Oamenii ne judecă după cum guvernăm, după cât de responsabili suntem şi cât de eficienţi suntem în rezolvarea problemelor cu care se confruntă societatea românească, după cât de corecţi, oneşti, cinstiţi suntem faţă de ei.
Am scăzut şi nu am scăzut puţin”, a spus preşedintele PNL.
În acest context, el a subliniat necesitatea recredibilizării PNL.
„Aveţi de ales între un om care a provocat criza în care ne găsim şi un om care poate fi soluţia pentru criza creată”, a mai spus Ludovic Orban.
Sursă foto: INQUAM/Octav Ganea.