Liderul PNL, Ludovic Orban, a spus că nu este bine pentru partid ca președintele să fie „atacat sistematic pe diferite canale”, fiind pus astfel în tot felul de „situații umilitoare”.
Ludovic Orban, avertisment pentru colegii care îl atacă: S-a sărit calul. Nu este bine pentru PNL
Declarația lui Ludovic Orban a fost făcută sâmbătă, 4 septembrie, la şedinţa Colegiului Director Judeţean (CDJ) PNL Alba, unde a prezentat moţiunea de candidatură la preşedinţia Partidului Naţional Liberal.
„Nu mi-am dorit această competiţie şi am încercat, odată cu apariţia acestei competiţii, să rămân echilibrat, să rămân pozitiv, constructiv, să transmit către colegii mei şi către opinia publică doar viziunea mea, proiectele mele, obiectivele mele. Deşi am fost provocat de multe ori, am evitat aproape sistematic să intru în polemici cu colegii mei, deşi de multe ori s-a sărit calul şi nu cred că este bine pentru PNL ca preşedintele PNL să fie atacat sistematic pe diferite canale, să fie pus în tot felul de situaţii umilitoare şi mai ales să se comporte unii ca şi cum nu ar mai exista preşedinte la PNL”, a declarat Ludovic Orban.
Orban spune că a slujit PNL peste 30 de ani
Mai apoi, Orban a spus că pentru el „PNL este mai important decât fiecare dintre noi.”
„Voi rămâne în aceeaşi conduită. Pentru mine PNL este mai important decât fiecare dintre noi. După ce am slujit PNL peste 30 de ani, în care credeţi-mă că am pus suflet, am pus aproape tot timpul liber la dispoziţia partidului, am fost alături de cei mai mulţi dintre colegii care au avut nevoie de mine. După ce am promovat sistematic ideile liberale mi s-ar rupe inima ca munca noastră, a fiecăruia dintre noi să se ducă de râpă.
Suntem într-un moment foarte dificil. Un moment pe care va trebui să îl trecem cu bine pentru PNL. Pe 25 septembrie nu uitaţi că se alege preşedintele PNL. Evaluaţi care dintre candidaţii care sunt înscrişi în competiţie răspunde cel mai bine exigenţelor foarte mari cărora trebuie să le facă faţă preşedintele PNL. Judecaţi cu mare atenţie, nu gândiţi în funcţie de un interes de moment al unuia sau al altuia”, a conchis Orban.
Sursa foto: Capital