Anunț important făcut de Ionel Dancă, șeful Cancelariei primului-ministru, cu privire la proiectul referilor la starea de alertă din România. Acesta cere majorității PSD din Parlament să nu măcelărească proiectul de lege cu privire la starea de alertă, explicând că acesta este un gest grav cu consecințe importante pentru România.
Ionel Dancă, a transmis, miercuri seară, la Digi 24, că modificarea în Senat a proiectului Guvernului privind măsurile în starea de alertă este „un gest grav”. Mai mult, acesta a făcut un apel la majoritatea PSD să revină asupra acestor amendamente la dezbaterea din Camera Deputaţilor, care este for decizional.
„Este un gest grav de tot ceea ce se întâmplă în Parlament din partea majorităţii controlate de PSD, pentru că duce războiul pe care Guvernul îl poartă împotriva unui virus extrem de periculos pe un teren politic, juridic abstract, din care oamenii nu înţeleg nimic, ba, dimpotrivă, pun sub semnul întrebării aceşti politicieni inclusiv gravitatea acestei epidemii, pericolul real de infectare a oamenilor şi de infectare al acestei epidemii. Este foarte gravă amputarea proiectului de lege înaintat de Guvern pentru a avea la îndemână instrumentele legale să adopte măsurile necesare după încetarea stării de urgenţă, pentru a ieşi din această perioadă într-o strategie graduală, înţelegând că oamenii au răbdarea pusă la încercare, dar toate aceste măsuri sunt pentru a salva vieţi şi sănătatea oamenilor trebuie să fie prioritară”, a declarat Dancă, la Digi 24.
El a spus că speră ca acest proiect să treacă la Camera Deputaţilor în varianta iniţială a Guvernului.
„Din acest punct de vedere, sperăm ca acest proiect de lege care a rezultat în urma dezbaterilor din Senat să revină şi să fie reîntregit la varianta propusă de Guvern mâine în Camera Deputaţilor. Poate noaptea este un sfetnic bun pentru acei politicieni care caută capital electoral într-un moment în care acest lucru este total nepotrivit şi absurd. (…) Credem că în ultimul ceas parlamentarii PSD de la Camera Deputaţilor vor avea o revenire asupra acestei atitudini”, a mai spus Dancă.
Majoritatea PSD din Camera Deputaţilor trebuie să fie raţională
„Nu vă mai atingeţi, nu mai ciopârţiţi, nu mai măcelăriţi acest proiect de lege care dă instrumentele Guvernului, aflat în război epidemiologic, aşa cum se întâmplă pe plan global, şi nu este momentul să ne jucăm în Parlament, să ne arătăm muşchii, ce putem face cu majoritatea noastră astfel să ajungem la dezbateri sterile”, a mai transmis Dancă majorităţii PSD din Parlament.
Dancă a explicat că urgenţa acestui proiect de lege a venit ca urmare a deciziilor CCR, care „s-a grăbit să delibereze într-o materie aflată în desfăşurare, starea de urgenţă era în desfăşurare”, fiind de părere că acesta a fost „un gest cel puţin iresponsabil”.
Senatul a adoptat marţi, cu 111 voturi pentru, 8 împotrivă şi 15 abţineri, proiectul de lege al Guvernului care cuprinde măsurile pentru situaţia de alertă, introducând mai multe amendamente, printre care şi acela că instituirea stării de alertă în întreaga ţară trebuie încuviinţată de Parlament. Proiectul de lege iniţiat de Guvern privind măsurile pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19 în situaţia de alertă va fi dezbătut şi votat miercuri de Camera Deputaţilor, care este for decizional.