Ludovic Orban, candidat la alegerile prezidențiale?
Președintele PNL, Ludovic Orban, a fost prezent la Constanța, acolo unde a vorbit despre parteneriatul dintre partidul său și președintele României, Klaus Iohannnis.
Potrivit celor spuse de Orban, „ odată cu candidatura la funcţia de preşedinte al PNL” a luat în calcul și eventualitatea candidaturii sale la prezidențiale.
Declarața lui Orban
„Până în 2024 avem un preşedinte al României, Klaus Iohannis, noi suntem în parteneriat cu preşedintele României. Până în 2024 mai este timp pentru a lua decizii. Sigur că odată cu candidatura la funcţia de preşedinte al PNL am în calcul şi această eventualitate, că sunt un om serios care are o gândire strategică”, a declarat Ludovic Orban.
Preşedintele Camerei Deputaţilor a participat alături de ministrul Energiei, Virgil Popescu, la lansarea lucrărilor de construcţie a unei centrale de producere energie electrică în cogenerare, pe platforma Midia din judeţul Constanţa.
Cel mai bun cunoscător al PNL
Anterior, Ludovic Orban a efectuat sâmbătă o vizită la Tecuci, unde a susținut o declarație de presă. Șeful Camerei Deputaților a precizat atunci că nu exclude o candidatură la alegerile prezidențiale din 2024.
„Deocamdată PNL este principalul partid de guvernământ, suntem în parteneriat cu președintele României, care este încă cu ani buni de mandat. Acest parteneriat a dat roade pentru România și va da în continuare. Obiectivul nostru principal este să asigurăm buna guvernare a Românei și saltul economic. (…) Până la alegerile prezidențiale mai este timp, sigur că odată ce candidez la președinția PNL nu scot din calcul nici această perspectivă”, a spus Ludovic Orban.
Ludovic Orban a mai fost întrebat ce părere are despre colegii săi din partid care și-au arătat susținerea față de premierul Florin Cîțu pentru funcția de șef al PNL.
„Nu poți sprijini un candidat care nu și-a anunțat candidatura. (…) Nu-mi place să comentez. Noi vom demara festivalul democrației în PNL, care nu înseamnă numai desfășurarea congresului și alegerea președintelui, înseamnă adunări generale în fiecare organizație locală, înseamnă conferințe județene și abia după aceea se va alege echipa de conducere a PNL. Eu mă prezint cu încredere, cunosc foarte bine PNL, practic aș putea spune că sunt cel mai bun cunoscător al PNL și, în general, al țării”, a declarat Ludovic Orban, la Tecuci.