Ludovic Orban, despre vinovații din dosarul Mineriadei: Nu s-a dorit finalizarea

Ludovic Orban a fost prezent la evenimentul de comemorare a victimelor represiunii din iunie 1990, unde a declarat că are „opinie clară” și consideră că „nu s-a dorit finalizarea acestor dosare”.

„Am o opinie clară, nu s-a dorit finalizarea acestor dosare. Este de domeniul evidenţei, au trecut 31 de ani, dosarele sunt instrumentate, în mare parte există mărturii, există probe, există indicii clare, faptul că nu a fost finalizat, se datorează faptului că nu s-a dorit finalizarea, dar am încredere că lucrurile vor intra pe un făgaş firesc. Noi avem ca obiectiv principal adoptarea legilor justiţiei şi vom încerca să adoptăm o legislaţie cât mai apropiată de reglementările europene, de înaltele standarde în materie de drepturile omului, de justiţie, de la nivel european”, a declarat Ludovic Orban.

Cine este de vină?

Mai apoi, acesta a fost întrebat dacă în dosarele Mineriadei sau cel al Revoluţiei sunt de vină procurorii şi dacă aceştia nu ar putea fi traşi la răspundere.

„Cu siguranţă pot fi traşi la răspundere. În conformitate cu legea, cei care instrumentau dosarul trebuiau să adune toate probele, să finalizeze rechizitoriul, să-l trimită în judecată, dar cu toate datele, cu toate probele. Au fost nişte tergiversări, trageri de timp, tot felul de chichiţe procedurale voite, nu s-a dorit cu adevărat pedepsirea vinovaţilor şi pentru morţii din Revoluţie şi pentru mineriade. Nu s-a dorit şi e un sistem aşa, o mână nevăzută care parcă trage nişte sfori când e vorba de astfel de evenimente în care există vinovăţii la cel mai înalt nivel şi vinovăţii care nu ţin numai de o persoană, ci de oameni care au acţionat în mod clar, premeditat, împotriva libertăţii, împotriva democraţiei, împotriva vieţii şi a integrităţii fizice a românilor”, a răspuns Ludovic Orban.

De asemenea, preşedintele Camerei Deputaţilor a spus că nu justiţia în ansamblu este de vină pentru această situaţie, ci anumite persoane.

„Au fost nişte procurori, au fost nişte poliţişti judiciarişti implicaţi în intrumentarea acestor dosare, au fost judecători care au retrimis dosarul, deci, practic, sunt persoane, sunt magistraţi care au resposabilităţi legate de tergiversarea dosarului”, a completat Orban.

Orban, prezent în Piaţa Universităţii?

Spre finalul declarațiilor, Orban a afirmat că a fost în Piaţa Universităţii atât pe 21 decembrie 1989, cât şi în 13 şi 14 iunie 1990.

„Eu am fost participant la aceste evenimente şi, într-un fel, am făcut parte dintre aceia împotriva cărora s-a acţionat cu forţe de represiune în mod brutal, nejustificat, fără niciun fel de bază legală şi motivaţie. Voi continua să insist, să susţin, să fac ceea ce pot din funcţiile publice pe care le am ca să se afle adevărul şi să fie pedepsiţi cei vinovaţi”, a dezvăluit liderul PNL.

Sursa foto: INQUAM Photos, Sabin Cirstoveanu