Fotografia controversată apărută în spațiul public cu premierul Ludovic Orban sărbătorindu-și ziua de naștere la Palatul Victoria, nu și-a găsit încă autorul. Supoziții sunt destule. Se pare că EvZ a aflat cine este presupusul autor al scandalului de presă, într-o investigație realizată de Dan Andronic și Mihnea Tălău.
Trei oameni sunt vizați de suspiciunile privind „scurgerea” fotografiei în spațiul public
Inițial s-a spus că ea a fost făcută de una din persoanele care au adus cafele și gustări la ziua premierului Orban, sărbătorită pe 25 mai la guvern. Numai că surse prezente la acel eveniment ne-au spus că nici un angajat de la guvern nu a intrat în cabinet.
„Veneau până la ușă, iar de acolo era preluată mâncarea de altcineva care o aducea în cabinet”, au spus mai mulți participanți. Dacă analizăm unghiul din care este făcută fotografia vedem că este din preajma biroului premierului, care este în colțul opus față de ușa de acces. Deci este clar făcută de unul din participanți.
Lista celor trei
Cine sunt cei care pot fi bănuiți de gafa livrării fotografiei către PSD? Lista este extrem de subțire și îi include pe Ben Oni Ardelean, Ionuț Stroe și Ionel Dancă. Inițial, s-a spus despre Ionel Dancă, purtătorul de cuvânt al Guvernului că ar fi făcut poza, ipoteză infirmată de însuși premierul Orban.
Apoi, în cursul zilei de ieri a circulat intens informația că deputatul PNL Ben Oni Ardelean s-a aflat alături de protagoniștii din fotografia apărută la petrecerea organizată în cinstea premierului Ludovic Orban, luni, 25 mai, când acesta a împlinit 57 de ani. Mai mult, el era bănuit că ar fi și cel care a făcut fotografia. Surse EVZ prezente la întâlnirea de la Guvern au declarat că Ben Oni Ardelean nu a fost de la început în încăpere, în special la imortalizarea momentului, el sosind ulterior, mai scrie evz.
Rămâne Ionuț Stroe, deputat, reprezentând județul Dolj din partea Partidului Național Liberal. Din 4 noiembrie 2019 este ministrul Tineretului și Sportului și a devenit celebru pentru că a apărut în chiloți la TV. Sursele noastre spun că Ionuț Stroe ar fi cel care a „scăpat” poza către o persoană, care a trimis-o mai departe către Cristian Vasilcoiu, consilierul deputatei PSD Lia Olguța Vasilescu. Ce să vezi, coincidență, toți trei sunt din Craiova…
Întrebarea este de ce a făcut-o publică. Din răzbunare față de premier, sau din neglijență. Cea mai probabilă ipoteză este cea de-a doua. Este un ministru care adoră să apară în poze alături de fotbaliști sau șeful FRF, care nu s-a arătat deranjat de faptul că a apărut în chiloți la TV, cu un apetit deosebit pentru luminile rampei politice. Bineînțeles că ne așteptăm la un drept la replică care să infirme acest lucru. Numai că vom rămâne convinși că aceasta este informația corectă.
Ludovic Orban a fost amendat pentru că a fumat într-un spațiu public. Se pare că premierul ar fi sunat singur la poliție pentru un autodenunț după ce fotografia de la petrecerea din biroul premierului a apărut în spațiul public, după cum a relatat Capital.
Conform Poliţiei Capitalei, doi membri ai Executivului au fost sancţionaţi cu câte două amenzi contravenţionale fiecare, în cuantum de 3000 de lei pentru fiecare persoană, pentru nepurtarea măştii de protecţie sanitară şi pentru fumat în spaţii în care acest lucru este interzis. În imagine, cei care fumează sunt premierul Ludovic Orban şi ministrul de Externe Bogdan Aurescu. ”Alte două persoane au fost sancţionate cu amendă în valoare de 2500 de lei pentru fiecare, pentru nepurtarea măştii de protecţie sanitară”, susține sursa citată.