Ludovic Orban este încolțit. După ce a pierdut funcția de prim-ministru al României, a rămas doar cu mandatul de președinte al PNL, dar se pare că și această funcție îi este în pericol. Astfel, Ludovic Orban a cedat cât de mult a putut în beneficiul USR și UDMR. După ce s-au împărțit și prefecții, nu mai e mult de făcut. PNL trebuie să se mulțumească cu ce i-a rămas, iar Ludovic Orban e pus în situația să se lupte la greu pentru un nou mandat de președinte al partidului. Se pare că noul contra candidat al lui Orban la mandatul de președinte al PNL ar fi chiar Rareș Bogdan, relatează Corect News, într-un editorial semnat de Sorin Roșca Stănescu.
Potrivit publicației, cel mai bine plasat este Florin Cîțu. După ce avut funcția de ministru al Finanțelor, în prezent o ocupă pe cea de premier al României. Astfel, poate împărți, așa cum dorește, o bună parte din banii publici. Poate acorda și poate retrage favoruri celor care îi intră în grație și, respectiv, celor care îi cad în dizgrație. Acest post de premier îi permite să-și exercite influențe uneori decisive în interiorul partidului. Mulți dintre liderii acestuia stau cu mâna întinsă la Guvern. Sunt mii de primari în această situație. Și sute și sute de reprezentanți ai deconcentratelor, ai regiilor, ai altor instituții patronate de Guvern. Toate aceste persoane pot fi transformate într-o masă de manevră a lui Cîț, scrie Corect News.
Ludovic Orban a prevăzut sfârșitul Guvernului Cîțu
Constrâns de împrejurări, încolțit, Ludovic Orban a lansat – firește, nu oficial – un contrascenariu. Și anume ca Florin Cîțu să devină nici mai mult nici mai puțin decât guvernator al Băncii Naționale a României, înlocuindu-l astfel pe cel mai longeviv bancher de bancă centrală din istorie, Mugur Isărescu.
Se pare că, Ludovic Orban a prevăzut sfârșitul Guvernului Cîțu. Totuși, actualul premier ar putea fi susținut ca viitor președinte al partidului și de către Klaus Iohannis. Chiar dacă Orban l-a amenințat că, dacă îl va contracandida, îi va retrage sprijinul politic pentru poziția de premier, e greu de conceput că își va putea duce până la capăt această amenințare.
În concluzie, ne putem aștepta la o confruntare politică în care principalii protagoniști sunt Orban și Cîțu, iar principalii arbitrii interni sunt Rareș Bogdan și Klaus Iohannis.
Sursa foto: INQUAM Photos, Sabin Cirstoveanu