Ludovic Orban a spus, în cadrul unei conferinţe de presă susţinută la Botoşani, că votul dat, miercuri, în comisiile de specialitate ale Parlamentului „declanşează falimentul României”.
„Întâi ne vom bate în Parlament. PSD a profitat de faptul că în comisia de buget – finanţe deţine majoritate simplă. Îmi aduc aminte că nici o altă formaţiune politică nu a participat la şedinţa comisiei reunite de buget – finanţe la care s-a produs monstruozitatea provocată de PSD.
În plen vom negocia cu toate formaţiunile politice astfel încât să refacem raportul, să retrimitem în comisii acest raport al comisiei de buget – finanţe care declanşează falimentul României. Sunt convins că aşa cum au fost alături de noi, nu de noi, Partidul Naţional Liberal, alături de ceea ce înseamnă raţionalitate, ceea ce înseamnă corectitudine, la fel o să ne putem bizui în plen pe o atitudine raţională.
În acest caz, PSD va fi în minoritate şi vom putea retrimite la comisia de buget-finanţe”, a afirmat Orban.
Ce raport au dat comisiile de buget
Comisiile de buget ale Camerei Deputaţilor şi Senatului au dat, miercuri, raport de adoptare cu amendamente rectificării bugetare, cu 20 de voturi „pentru” şi unul „împotrivă”.
Cel mai important amendament aprobat de comisii a fost cel care abrogă articolul potrivit căruia punctul de pensie se majorează cu 14%, în acest fel rămânând în vigoare legea sistemului public de pensii care prevede majorarea acestuia cu 40%.
Comisiile au mai adoptat un amendament prin care se majorează sumele repartizate UAT-urilor cu 1 miliard de lei, iar pentru municipiile reşedinţă de judeţ se alocă suplimentar 500 de milioane de lei, care urmează să fie repartizaţi în mod egal, indiferent de culoarea politică a administraţiei locale.
Printr-un alt amendament adoptat, comisiile au alocat suplimentar 5,635 milioane de lei, în bugetul Camerei Deputaţilor, pentru a achiziţiona echipamente necesare dotării birourilor parlamentare din teritoriu, la schimbarea legislaturii.
Parlamentarii au alocat, de asemenea, o sumă suplimentară de 67 milioane de lei pentru Ministerul Agriculturii, destinată finanţării Programului de realizare a sistemului naţional antigrindină şi de creştere a precipitaţiilor.
Majorarea salariilor de bază pentru profesori
Tot în şedinţa de miercuri, comisiile au decis majorarea salariilor de bază pentru personalul didactic de predare, aşa cum este prevăzut în lege, adică din acest an.
Un alt amendament adoptat spune că „plafonul privind datoria publică, conform metodologiei UE, pentru sfârşitul anului 2020, este de 40% din PIB”.
Comisiile de buget au aprobat, de asemenea, suplimentarea bugetului Ministerului Economiei cu 400 de milioane lei, pentru programul Start-Up Nation.
Un alt amendament prevede suplimentarea bugetului Secretariatului de Stat pentru Culte cu 20 de milioane de lei pentru continuarea lucrărilor la Catedrala Mântuirii Neamului, sursa de finanţare fiind Fondul de rezervă al Guvernului.
Toate amendamentele adoptate au fost propuse de parlamentari PSD. La dezbaterile din comisii nu au participat parlamentarii PNL.