Ludovic Orban a vorbit despre o temă importantă legată de justiție, mai exact despre pensionarea anticipată a magistraților.
Pensionarea anticipată
„În ceea ce privește angajarea răspunderii pe domeniul justiției, am cerut acordul pentru a cuprinde în proiectul de lege pe care ar urma să ne angajăm răspunderea, câteva elemente extrem de importante : prorogarea termenului de intrare în vigoare a pensionării anticipate a magistraților, de asemenea, prorogarea termenului de intrare în vigoare a prevederilor care cresc de la 2 la 4 ani vechimea necesară pentru intrarea în magistratură și de asemenea, prorogarea termenului de intrare în vigoare a prevederii care trece de la Complete de doi, la Complete de trei. Toate aceste prevederi, în cazul în care nu vor fi prorogate, riscă să arunce în aer funcționarea sistemul de justiție.
Am explicat în repetate rânduri că pensionarea anticipată va duce la dispariția din sistem a aproximativ 2700 de magistrați, asta înseamnă că, în ceea ce privește Completele de judecată, există un risc major ca foarte multe procese să se reia de la început și mai ales, să se limiteze accesul cetățenilor la actul de justiție, pentru că în urma pensionării anticipate a acestor mii de magistrați, coroborat și cu mărirea vechimii pentru intrare în magistratură, la patru ani, se va crea o lipsă acută de personal în instanțe și practic, nu se vor putea judeca cauzele cetățenilor români, ceea ce înseamnă o restrângerea a liberului acces la justiție al cetățeanului.
De asemenea, în cazul în care Parlamentul nu votează proiectul de lege, inițiat de Partidul Național Liberal, privind abrogarea recursului compensatoriu, vom include în proiectul de lege pentru care ne vom asuma răspunderea și abrogarea recursului compensatoriu”, a spus premierul.
OUG 114
O altă temă importantă adusă în vorbă a fost cea legată de abrogarea sau modificarea celor mai multe prevederi din OUG 114.
„Aici, repet, așa pe scurt că, obiectivul nostru este acela de a anula prevederile legate de domeniul energiei (taxarea în domeniul energiei, de asemenea, plafonarea prețului la care vând producătorii energia electrică și gazul natural către consumatorii casnici.)
De asemenea, prevederile legate de supraimpozitarea sectorului financiar bancar, de asemenea, obiectivul nostru îl reprezintă abrogarea suprataxării în domeniul comunicațiilor, abrogarea prevederilor profund nocive legate de funcționarea Pilonului doi de pensii, abrogarea prevederilor legate de Fondul de Dezvoltare și Investiții, fantomaticul Fond de Dezvoltare și Investiții, care a inventat existența unor bani care în realitate, sunt doar pe hârtie și nu există în buget pentru a da o formă de mită pentru primarii PSD a căror implicare în campania electorală pentru prezidențiale a fost urmărită de fostul Guvern Dăncilă.
Sunt, de asemenea, o serie de alte prevederi pe care dorim să le abrogăm din cuprinsul OUG 114. Spun din capul locului că nu vom afecta prevederile legate de sectorul de construcții pentru că, din păcate, a abroga aceste prevederi ar duce la distrugerea sectorului de construcții, pentru că toate companiile din domeniul construcțiilor au schimbat, practic, contractele de muncă în baza prevederilor din OUG 114.
Dacă am reveni la sistemul anterior legat de salariul minim și de sistemul de impozitare și de perceperea contribuțiilor, practic, am trimite în faliment foarte multe firme din domeniul construcțiilor, ceea ce nu ne dorim, ci dimpotrivă, noi ne dorim dezvoltarea sectorului de construcții, pentru ca atunci când vom da drumul la toate lucrările care sunt finanțate din fonduri europene, în cursul anului viitor, vom avea nevoie de un surplus de forță de muncă pe piața construcțiilor de cel puțin 250.000 de noi angajați în plus, față de angajații actuali din sectorul de construcții.”, a adăugat Orban.
Recursul compensatoriu
„Evident, am cerut acordul Biroului Politic Național, vom discuta cu partenerii noștri, le vom prezenta forma fiecărui proiect. De asemenea, Biroul Politic Național a lăsat la latitudinea Guvernului pe care îl conduc, momentul angajării răspunderii. Ceea ce este extrem de presant, este proiectul de lege din domeniul justiției, cel legat de prorogarea termenelor pentru cele trei măsuri legislative incluse în legile justiției și, de asemenea, din punctul meu de vedere, și a prevederilor legate de recursul compensatoriu.
În privința acestei teme, vreau să vă anunț că i-am cerut Ministrului Justiției, Cătălin Predoiu, să se deplaseze pentru a avea discuții la nivelul CEDO, pentru a prezenta punctul de vedere al Guvernului și mai ales angajamentele pe care vrem să ni le asumăm pentru a arăta că avem voința de a corecta lucrurile, iar această voință va fi exprimată încă din cursul anului viitor.
Vreau să fac o precizare, abrogarea legii privind recursul compensatoriu, nu înseamnă că din momentul abrogării nu mai beneficiază nimeni de prevederile legii recursului compensatoriu. Fiind sub incidența legii penale cele mai favorabile, abrogarea recursului compensatoriu va genera efecte, doar pentru viitor, vor beneficia în continuare de prevederile fostei legi, nu numai cei care se află astăzi în detenție, ci și aceia care sunt judecați astăzi și, de asemenea, cei care au comis fapte pentru care ar putea să fie condamnați, care îmbracă forma unor infracțiuni, până la momentul abrogării.
Este indispensabilă abrogarea cât mai rapidă a prevederilor legii privind recursul compensatoriu, pentru că asta nu va genera efecte, repet, decât pentru cei care urmează, din momentul abrogării, să comită fapte, care ar putea atrage condamnarea lor de către instanțe.”, a mai spus Ludovic Orban.
Motivul pentru care nu sunt luate măsuri pentru Secția Specială
„Este în curs de consultare, consultare care a fost inițiată de Ministerul Justiției, consultarea magistraților. Dacă în celelalte privințe există un punct de vedere exprimat de CSM, la CSM știți foarte bine că urmează să aibă loc alegeri și vom face consultarea Consiliului Superior al Magistraturii, după ce vor avea loc aceste alegeri.
Evident că, ceea ce am spus cu toate ocaziile, obiectivul nostru este acela de a face pași înainte pentru a ajunge cât mai repede la încheierea Mecanismului de Cooperare și Verificare pentru România, iar pentru atingerea acestui obiectiv, va trebui să transpunem în practică recomandările formulate de Comisia Europeană, cuprinsul raportului privind Mecanismul de Cooperare și Verificare, inclusiv, cele legate de Secția Specială.”, a încheiat premierul Ludovic Orban.