Miercuri, Senatul și Camera Deputaților s-au reunit, miercuri, în ședință comună, pentru a vota moțiunea de cenzură înaintată de PSD, după ce actualul Guvern și-a angajat răspunderea pe proiectul alegerii primarilor în două tururi de scrutin.
Premierul României, Ludovic Orban, a declarat că parlamentarii PNL vor vota la vedere împotriva moțiunii înaintate de PSD. În plus, prim-ministrul a precizat că a stabilit și o strategie și că sunt pregătiți pentru orice situație.
„Parlamentarii PNL vor vota la vedere împotriva moţiunii de cenzură iniţiate de PSD. Am stabilit strategia la această moţiune de cenzură. Aşteptăm cu încredere dezbaterea şi votul la moţiunea de cenzură şi suntem pregătiţi pentru orice situaţie”, a spus Orban, după şedinţa grupurilor parlamentare reunite ale PNL.
De asemenea, Orban a transmis că și în cazul în care va cădea Guvernul, va cădea în picioare.
„Le-am spus că, şi dacă va cădea Guvernul Orban, va cădea în picioare” a precizat Orban.
Ludovic Orban îi atacă pe social-democrați
În plus, Ludovic Orban i-a atac dur pe social-democrați, în cadrul dezbaterilor pe moțiunea de cenzură. Premierul le-a spus acestora că sunt ”parlamentari făcuți din pixul lui Dragnea” și nu se lasă judecat de aceștia. De asemenea, Orban le-a transmis celor din PSD că sunt în stare doar de slugărnicie și dezolare.
”Înțeleg că aveți probleme cu cititul, așa că sunt înțelegător față de voi. Vreți, nu vreți, sunteți parlamentari născuți din pixul lui Dragnea și nu veți scăpa de acest stigmat, care vă va urmări toată viața voastră.
3 ani de zile l-ați slugărit cu râvnă pe Dragnea, ați votat toate tâmpeniile, ați votat toate legile care ne-au adus pe marginea prăpastiei, ne-ați izolat în Europa, l-ați slugărnicit fără ezitare pe Liviu Dragnea.
Nu mă las judecat de voi! În 3 ani ați arătat clar de ce sunteți în stare: slugărnicie, dezolare, izolare în plan internațional și până la urmă o cădere jalnică! Nu v-au deranjat alte lucruri, dar depuneți moțiune de cenzură pentru că Guvernul vrea să instituie un sistem mai reprezentativ, un sistem mai bun de reprezentativitate pentru toți cetățenii.”, a spus Ludovic Orban, în Parlament.