Ludovic Orban a revenit marți, 25 mai, asupra declarației sale potrivit căreia românii ar putea plăti pentru vaccinul anti-COVID. Completările au fost făcută după ce premierul Florin Cîțu l-a contrazis pe președintele PNL, punctând faptul că vaccinul va rămâne gratuit în această perioadă.
Ludovic Orban îi răspunde lui Florin Cîțu
Ludovic Orban a punctat că în declarațiile făcute anterior nu a spus „că acum se va renunța la gratuitatea vaccinului”, ci „la un anumit moment, când virusul va deveni banal”.
„Eu am spus că la un moment dat se va ajunge la o situație normală, ca de vaccinare gratuită să beneficieze persoanele vulnerabile iar persoane cu venituri să plătească pentru a se vaccina. Când se va ajunge la nivelul respectiv, nu în perioadă de pandemie, nu până când nu se va ajunge la o imunizare colectivă”, a declarat Ludovic Orban.
Când vom fi nevoiți să plătim pentru vaccinul anti-COVID?
De asemenea, acesta a fost întrebat și dacă a discutat cu Florin Cîțu despre declarațiile cu privire la plata vaccinului.
„Sigur că am discutat cu premierul, am văzut și declarația lui, am comunicat pe toată perioada asta. Nu e neapărat o contradicție. Am spus că la un moment dat se va ajunge la asta, când nu va mai reprezenta un pericol. Eu nu am spus că acum se va renunța la gratuitatea vaccinului. Se va ajunge la un anumit moment, când va deveni un virus banal, să se folosească mecanismul obișnuit de vaccinare”, a completat liderul PNL.
Amintim că anterior Ludovic Orban a explicat că cetățenii vor fi nevoiți să plătească pentru a se proteja de COVID-19 în viitor.
„Și așa noi organizăm vaccinare gratuită, statul român suportă toate costurile vaccinării. E o situație excepțională, mai facem asta o perioadă de timp, până ajungem la un nivel de imunizare de grup. Dar, până la urmă, se va merge pe mecanismul, de exemplu, de la vaccinarea pe gripă, unde numai persoanele vulnerabile sunt vaccinate gratuit, celelalte categorii vor trebui să se vaccineze că e răspunderea lor. E vorba de sănătatea fiecăruia”, explica Ludovic Orban.
Sursă foto: INQUAM Photos, George Călin