Prim-ministrul Ludovic Orban a avut astăzi, la Bruxelles, o întrevedere cu președintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen. Cei doi înalţi oficiali au abordat de o manieră substanţială atât subiecte importante de pe agenda europeană, cât şi teme specifice, de interes prioritar pentru România.
Premierul Ludovic Orban a prezentat prioritățile Guvernului pe care îl conduce și a reiterat mesajul clar de angajament al României în favoarea consolidării proiectului european, a unității şi coeziunii Uniunii Europene.
În context, prim-ministrul Ludovic Orban și-a exprimat speranţa că viitorul Program al Comisiei Europene pentru 2020 va veni în continuarea Agendei Strategice a Uniunii, în spiritul Declaraţiei de la Sibiu, cu accent pe o abordare consensuală şi care să ţină cont de specificităţile fiecărui stat membru.
Mecanismele europene de sprijinire să fie îndreptate către statele mai puțin prospere
Referitor la dosare europene de actualitate, discuţiile s-au concentrat pe Pactul ecologic european, Cadrul Financiar Multianual (MFF) 2021 – 2027 și relaţiile viitoare UE-Regatul Unit.
În ceea ce priveşte Pactul Ecologic European, prim-ministrul Ludovic Orban a prezentat principalele elemente de interes naţional, insistând pe importanţa ca mecanismele UE de sprijinire, inclusiv financiară, a punerii în aplicare să fie adecvate nevoilor naționale și să se îndrepte cu precădere către statele membre mai puțin prospere, pentru a se putea realiza o tranziţie echitabilă.
În raport cu viitorul buget UE, prim-ministrul român a reiterat susținerea pentru agrearea unui buget european ambițios, dar echilibrat, care să permită continuarea implementării, fără sincope, a proiectelor în derulare, precum și demararea de noi proiecte cu finanțare europeană. Totodată, a subliniat importanța celor două politici tradiționale, Politica de Coeziune și Politica Agricolă Comună, evidențiind interesul prioritar pentru România ca alocările pentru aceste două politici să nu fie afectate în noul exercițiu financiar multianual.
Brexit, spațiul Schengen şi eliminarea MCV
Referitor la relaţiile viitoare UE-Regatul Unit, premierul României și președintele Comisiei Europene au avut un schimb de opinii aprofundat privind stadiul pregătirii negocierilor post-Brexit, subliniind importanța menținerii unității și solidarității europene în acest proces, astfel încât interesele tuturor statelor membre și ale cetățenilor lor să fie respectate.
De asemenea, au fost abordate şi teme specifice, de interes prioritar pentru România, precum aderarea la spațiul Schengen – obiectiv pentru care România a îndeplinit de mult timp criteriile. Președintele Von der Leyen a reiterat sprijinul deplin al Comisiei pentru acest obiectiv. De asemenea, premierul Orban a menționat obiectivul aderării la zona euro, respectiv pe cel al finalizării Mecanismului de Cooperare și Verificare (MCV), pe baza respectării recomandărilor Comisiei din rapoartele MCV.
Prim-ministrul Ludovic Orban a adresat doamnei Von der Leyen invitația de a efectua o vizită în România, invitație acceptată cu plăcere de către președintele Comisiei Europene.