Joi, 16 iulie, a avut loc o şedinţă a conducerii centrale a PNL. În urma acesteia, premierul Ludovic Orban a venit cu un anunţ de maximă importanţă pentru români: alocaţiile pentru copii nu se vor dubla de la 1 august, aşa cum ar fi obligat de lege Guvernul. Prim-ministrul se justifică prin faptul că nu există suficienţi bani pentru asta la bugetul de stat.

Miercuri, Curtea Constituţională a decis că alocaţiile trebuie dublate de la 1 august, respingând astfel sesizarea înaintată de Guvern.

“Vom găsi o soluţie împreună cu Ministerul Muncii, cu Ministerul de Finanțe, analizăm variantele pe care le avem la dispoziţie, dar vom adopta o soluţie care să ducă la creşterea alocaţiilor, dar nu la dublarea imediată, pentru că nu avem resursele financiare necesare dublării acum a alocaţiilor. Obiectivul nostru este ca în maximum două săptămâni să adoptăm această soluţie”, a declarat, joi, premierul Orban.

Acum, liberalii trebuie să se confrunte şi cu adversarii din Partidul Social Democrat, care au ameninţat în mod clar că vor depune o moţiune de cenzură pentru a înlătura Cabinetul Orban dacă Guvernul nu respectă legea şi nu dublează alocaţiile pentru copii.

 

Sursa foto: INQUAM Photos, Octav Ganea