Nu ştie care au fost argumentele care au stat la baza deciziei DIICOT de clasare a dosarului de înaltă trădare în care liderul liberalilor îi făcuse plângere penală premierului Viorica Dăncilă, a declarat președintele PNL, Ludovic Orban
„Nu sunt un om politic care să comenteze deciziile Justiţiei. Nici nu aş putea comenta în momentul de faţă, pentru că încă nu mi s-a comunicat rezoluţia şi nu pot să ştiu ce s-a întâmplat acolo, cum s-a derulat cercetarea şi care sunt argumentele DIICOT în decizia pe care a luat-o. Ca atare, mi-e greu să fac un comentariu, nu am ştiinţă despre modul în care s-a derulat ancheta, că nu aud să fie Dragnea sau Dăncilă sau altcineva invitat la DIICOT. Nici nu ştiu exact cum s-a derulat ancheta, ca atare nu pot să ştiu argumentele care stau la baza deciziei. Din punctul meu de vedere, eu mi-am făcut datoria, eu am depus sesizarea pentru nişte fapte care au provocat prejudicii grave de imagine României, care au deteriorat relaţii internaţionale construite în timp îndelungat şi care, din punctul meu de vedere, puteau să îmbrace forma săvârşirii unor infracţiuni, dar nu eu hotărăsc dacă o faptă este sau nu infracţiune, acesta este atributul unei instanţe de judecată în cazul în care un procuror consideră că trebuie întocmit un dosar”, a precizat Ludovic Orban.
DIICOT a clasat, vineri, dosarul în care preşedintele PNL, Ludovic Orban, a depus o plângere penală împotriva premierului Viorica Dăncilă pentru înaltă trădare în legătură cu memorandumul privind mutarea Ambasadei României din Israel de la Tel Aviv la Ierusalim. Potrivit unui comunicat al DIICOT, dosarul a fost închis deoarece faptele nu există.
Pe 17 mai, preşedintele PNL, Ludovic Orban, anunţa că a depus, în „calitate de cetăţean al României”, o sesizare la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie privind anumite fapte săvârşite de prim-ministrul Viorica Dăncilă şi liderul PSD, Liviu Dragnea. Ulterior, Parchetul a trimis sesizarea la DIICOT. Orban preciza că faptele de care o acuza pe Viorica Dăncilă erau legate de „pregătirea, adoptarea, aducerea la cunoştinţa opiniei publice” şi tot ce s-a întâmplat după adoptarea de către Guvern a memorandumului privind mutarea ambasadei României de la Tel Aviv la Ierusalim. Plângerea îl viza şi pe preşedintele PSD, Liviu Dragnea, pentru divulgarea de informaţii secrete de stat, după cum spunea, atunci, Orban. Agerpres