Ludovic Orban pariază pe “Forţa Dreptei”! Cum arată moţiunea ce-i poate aduce nou mandat în fruntea PNL (DOCUMENT)

Ludovic Orban

Sursă: INQUAM Photos, George Călin

A fost dată publicităţii moţiunea cu ajutorul căreie Ludovic Orban speră să câştige un nou mandat de preşedinte al PNL şi să-l învingă pe contracandidatul să, premierul Florin Cîţu. Ce conţine documentul?

Joi seara, preşedintele PNL, Ludovic Orban, îşi va prezenta în mod oficial moţiunea, intitulată “Forţa Dreptei”, un document de 40 de pagini cu care vrea să-i convingă pe liberali să-i acorde un nou mandat în fruntea formaţiunii politice.

Pe ce mizează Ludovic Orban în lupta cu Florin Cîţu?

Ludovic Orban mizează pe tradiția liberală, pe specificul național, tradițional, religios creștin, multicultural şi multietnic pentru a ieşi învingător în lupta cu premierul Florin Cîţu, contracandidatul său în lupta internă din PNL.

“Am luat decizia de a candida pentru că ştiu că am capacitatea, energia, forţa, priceperea și dăruirea pentru a duce, în continuare, Partidul Naţional Liberal spre noi victorii politice în interesul României.

Pentru mine, bătălia pentru funcția de Președinte al Partidului Național Liberal nu este o bătălie personală, este o bătălie pentru principii, pentru valori, pentru a menține Partidul Național Liberal așa cum a fost din 1875, un partid al neamului românesc, un partid de oameni care își iubesc țara, un partid de oameni care pun pe primul plan interesul României, un partid care s-a identificat cu toate marile realizări ale României în istoria modernă și așa trebuie să rămână Partidul Național Liberal.

Noi, Partidul Național Liberal, trebuie să avem această componentă naţională, trebuie să ne bizuim pe rădăcinile puternice pe care le avem în tot ceea ce înseamnă personalitate, tradiţie, cultură a poporului român”, este mesajul lui Ludovic Orban conţinut în moţiunea “Forţa Dreptei”.

Orban: În mandatul meu, am reușit o performanță politică fără precedent în ultimii 30 de ani

“În mandatul meu de președinte al Partidului Național Liberal, am reușit o performanță politică fără precedent în ultimii 30 de ani, demiterea unui guvern PSD prin moțiune de cenzură și formarea unui guvern liberal, condus de un Prim-ministru al Partidului Național Liberal, care și-a asumat singur responsabilitatea guvernării într-una dintre cele mai dificile perioade pentru România și care a reușit să treacă țara cu bine prin cea mai dură pandemie.

Moțiunea învingătoare a Partidului Național Liberal ”Forța Dreptei” trebuie să continue în următorii ani, având ca obiective majore: asigurarea bunei guvernări pentru România, consolidarea poziției Partidului Național Liberal de lider al Dreptei și câștigarea alegerilor politice din 2024”, se mai arată în moţiunea liderului PNL.

“Voi fi alături de toate organizațiile noastre, oricând vor avea nevoie de mine, în prima linie a bătăliei politice”

“Garantez că voi fi implicat pentru ca toate aceste proiecte să fie realizate, pentru a ne prezenta în 2024 în fața electoratului cu ele, și a arăta că ne-am îndeplinit angajamentele. Voi fi alături de toate organizațiile noastre, oricând vor avea nevoie de mine, în prima linie a bătăliei politice, în toate campaniile pe care le vom derula în următorii 4 ani de zile.

Voi fi în continuare un garant al unității Partidului Național Liberal pentru că am demonstrat de-a lungul întregii cariere că pentru mine unitatea Partidului Național Liberal a fost fundamentală și baza oricărui succes pe care l-am avut împreună. Am încredere în viitorul Partidului Național Liberal, am încredere în viitorul României”, le mai transmite Ludovic Orban colegilor săi.

Moţiunea “Forţa Dreptei” poate fi citită integral accesând acest link.

Sursă foto: INQUAM Photos, George Călin