Ludovic Orban a declarat, sâmbătă, că infrastructura feroviară de pe coridorul pan-european Constanţa – Curtici va fi modernizată până la jumătatea anului 2023, cu excepţia tronsonului Predeal – Braşov, care „este dificil de realizat”.
Prezent pe şantierul căii ferate în judeţul Arad, în zona tunelului de la Bata, parte a tronsonului Curtici-Simeria, premierul a declarat că obiectivul Guvernului „e de a moderniza reţeaua de cale ferată de pe coridorul pan-european Constanţa-Curtici cât mai repede posibil”.
„La ora actuală, situaţia pe diferitele tronsoane este următoarea: până la Predeal, modernizarea este finalizată; pe tronsonul Predeal – Braşov, care este un tronson destul de dificil de realizat, din cauza diferenţei de nivel, a complicaţiilor terenului (…) este în revizuire studiul de fezabilitate. În continuare, tronsoanele pe care am avut probleme au fost Braşov – Apaţa, Apaţa – Caţa şi Caţa – Sighişoara, dacă nu mă înşel. Pe două dintre ele, după îndelungi contestaţii şi amânări, s-a semnat contractul de proiectare şi execuţie. De asemenea, pe tronsonul Apaţa – Caţa s-a terminat contestaţia prin hotărâre judecătorească, aşteptăm motivarea şi urmează să se semneze contractul”, a spus Orban.
Cu privire la tronsoanele dintre Sighişoara şi Simeria, premierul a spus că „sunt într-un stadiu foarte avansat de execuţie, sunt aproape de finalizare”, iar pentru tronsoanele dintre Simeria şi Curtici există contractele semnate.
„Obiectivul nostru, sigur, cu excepţia tronsonului Predeal – Braşov (…) este ca până la jumătatea anului 2023 să avem toate tronsoanele de cale ferată modernizate, la standarde europene, pentru a permite deplasarea cu o viteză de până la 160 km/h. Avem o serie de alte proiecte, unul care se apropie de faza de licitaţie de proiectare şi execuţie este tronsonul Cluj – Episcopia Bihor, în care este necesară modernizarea infrastructurii feroviare şi electrificarea”, a spus prim-ministrul.
El a dat asigurări că va exista „o finanţare fără precedent pentru modernizarea căii ferate”.
„Pentru noi, transportul feroviar este prioritar aşa cum este pentru întreaga Uniune Europeană. Transportul feroviar este considerat sigur, rapid, ecologic şi dezvoltarea transportului feroviar reprezintă o prioritate la nivel european”, a mai spus premierul.
foto: INQUAM PHOTOS, George Călin